Reportaje

31.10.2005 REFUGIAŢII SUSŢIN CĂ AUTORITĂŢILE MOLDOVEI LE ÎNCALCĂ DREPTURILE

31.10.2005 REFUGIAŢII SUSŢIN CĂ AUTORITĂŢILE MOLDOVEI LE ÎNCALCĂ DREPTURILE

Chişinău, 31 octombrie. (INFOTAG). Refugiaţii susţin că autorităţile Republicii Moldova nu le respectă drepturile, iar legislaţia Moldovei cu privire la drepturile refugiaţilor „are mai mult un caracter declarativ” şi nu se implementează.

Hamid Asim, preşedintele Comitetului refugiaţilor din Moldova (care nu este înregistrat oficial la Ministerul Justiţiei – I), a menţionat luni, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia INFOTAG, că, în special, refugiaţii se confruntă cu probleme în ceea ce ţine de primirea actelor de identitate.

„Deşi ni se promite deja de cîţiva ani, noi nu am primit încă nici buletine de identitate, nici paşapoarte de străinătate. Noi ne aflăm aici în baza unui certificat, care se prelungeşte în fiecare lună. Personal, mă aflu în Moldova de şase ani. Calculaţi şi singuri de cîte ori a trebuit să umblu pe drumuri pentru a-mi prelungi certificatul” – a spus el.

Hamid Asim susţine că, fără acte de identitate, refugiaţilor li se încalcă dreptul la circulaţie pe teritoriul Moldovei şi peste hotare, dreptul de a se angaja la muncă, dreptul de a încheia contracte şi chiar dreptul de a notifica la notar careva documente.

„Ne-am adresat de nenumărate ori şi la Ministerul Dezvoltării Informaţionale şi la Serviciul pentru Migraţie. Ni s-a spus că nu există nici un fel de probleme pentru perfectarea documentelor noastre, dar, totodată, acest lucru nu se întîmplă. Dacă aceasta este politica reală a Moldovei faţă de refugiaţi, atunci noi putem spune că nu ea corespunde politicii unui stat democratic european” – a menţionat el.

Hamid Asim susţine că refugiaţii în Moldova se confruntă şi cu probleme social-economice. El a precizat că, în prezent, în Moldova sînt circa 240 de refugiaţi, pentru întreţinerea cărora Comisiariatul ONU pentru Refugiaţi alocă lunar $2 mii.

Potrivit spuselor sale, în cazul în care Moldova nu-şi va revedea politica faţă de refugiaţi, aceştia se vor adresa la ONU pentru a fi trimişi în altă ţară.

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.