Reportaje

09.07.2007 “HILFSWERK AUSTRIA” A INAUGURAT O ŞCOALĂ DE VARĂ INTERNAŢIONALĂ ÎN MOLDOVA

09.07.2007 “HILFSWERK AUSTRIA” A INAUGURAT O ŞCOALĂ DE VARĂ INTERNAŢIONALĂ ÎN MOLDOVA

Chişinău, 9 iulie, (INFOTAG). „Securitate, naţionalitate şi cetăţenie”, este denumirea primei ediţii a şcolii de vară internaţionale, pe care a inaugurat-o, luni, la Vadul lui Vodă, „Hilfswerk Austria”, în colaborare cu Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în cadrul Programului Educaţional Internaţional. Programul prevede trei şcoli de vară anuale şi un program de studii la distanţă pentru studenţi şi masteranzi din Moldova, inclusiv din regiunea transnistreană, în domenii ca relaţiile internaţionale, ştiinţele politice, guvernarea modernă şi menţinerea păcii.

Potrivit Agenţiei INFOTAG, Erhard Busek, coordonator special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, a spus la inaugurare că instruirea în comun a reprezentanţilor tinerei generaţii de pe cele două maluri ale Nistrului va ajuta la integrarea Moldovei unite în Comunitatea Europeană.

Victor Stepaniuc, preşedintele Comisiei parlamentare pentru ştiinţă, învăţămînt, tineret şi mass-media, i-a îndemnat pe participanţi să contribuie la reintegrarea Republicii Moldova.

Heidi Burkhart, Preşedintele „Hilfswerk Austria”, a precizat că prima şcoală va avea 26 de audienţi, care vor studia şi se vor pregăti în spiritul valorilor europene.

Pe 19 iunie, organizaţia a inaugurat la Chişinău Centrul moldo-austriac „Iniţiative de pace, transformări democratice şi rezolvare a conflictelor”, menit să promoveze în republică o politică de instruire pentru consolidarea democraţiei şi educaţia tinerilor în spiritul valorilor europene. Activităţile centrului vor fi coordonate de către “Hilfswerk Austria” în Moldova, în colaborare cu Academia Diplomatică din Viena, Misiunea OSCE în Moldova, Institutul de Istorie, Stat şi Drept şi centrul informaţional „Fereastra spre lume” din regiunea Transnistreană. Finanţarea este asigurată de către Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare, Fundaţia „Erste” şi organizaţia “Hilfswerk Austria”.

INFOTAG precizează: Reprezentanţa „Hilfswerk Austria” în Moldova implementează proiecte sociale. În anul 2006, „Hilfswerk Austria” a cheltuit peste 11,3 mln. euro pentru diverse proiecte, în mai multe ţări ale lumii.

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.