Toate ştirile (old site news)

SUA VA ALOCA MAI MULŢI BANI PENTRU REALIZAREA PROIECTELOR DIN MOLDOVA

20 noiembrie, 2013

SUA  va aloca mai mulţi bani pentru realizarea unui şir de proiecte din Republica Moldova. Potrivit Agenţiei „INFOTAG” cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa, guvernul a introdus marţi amendamente la trei acorduri moldo-americane care prevăd majorarea sumelor menţionate anterior.

Potrivit comunicatului, este vorba despre Acordul pentru creşterea economică, semnat la 6 iulie 2010, Acordul de susţinere a autorităţilor publice locale, semnat la 17 septembrie 2010, şi Programul de consolidare a instituţiilor statului de drept, semnat la 22 iulie 2011.

Modificările propuse vizează alocarea adiţională a peste 5 milioane de dolari pentru realizarea unor proiecte în vederea creării unui mediu de afaceri favorabil şi sporirea productivităţii sectorului privat, inclusiv pentru susţinerea întreprinderilor mici. După alocarea acestor mijloace financiare, suma totală a asistenţei în cadrul Acordului  pentru creşterea economică va constitui 32,7 milioane de dolari.

Cel de-al doilea amendament vizează suplimentarea sumei alocate pentru realizarea Proiectului de susţinere a autorităţilor locale cu aproape 2,4 milioane de dolari. Astfel, suma totală a Acordului va constitui 11,9 milioane.

„Semnarea amendamentului va consolida procesul de descentralizare şi relaţiile dintre autorităţile publice locale şi oameni, prin promovarea unor proiecte de dezvoltare a localităţilor moldovenești”, se vorbeşte în comunicat.

Cât despre amendamentul la Acordul privind Programul de consolidare a instituţiilor statului de drept, este prevăzută alocarea a 2,5 milioane de dolari, în scopul creşterii eficienţei și transparenţei sistemului judecătoresc din Moldova.

 

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.