Economie

​CIRCA 20 MII DE TONE DE MERE POLONEZE AU AJUNS ÎN RUSIA CU CERTIFICATE MOLDOVENEŞTI

18 februarie, 2016

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) a eliberat certificate pentru mere poloneze în volum de 19 mii tone care au fost exportate în Rusia ca mere moldoveneşti.

Despre aceasta au comunicat agenţiei „INFOTAG” surse din cadrul Asociaţiei producătorilor şi exportatorilor de fructe „Moldova-Fruct”, afirmând că „merele poloneze, tranzitând Belarus, au fost transportate în Rusia ca mere crescute în Moldova, fapt confirmat de certificatele ANSA”.

Interlocutorul agenţiei a spus că acest caz are două aspecte periculoase pentru producătorii moldoveni de mere.

„Primul – Rusia mai devreme sau mai târziu va înainta Moldovei pretenţii juste, ceea ce poate duce la un nou embargo rusesc la livrările de mere. Însă dacă anterior asemenea interdicţie avea substrat politic, atunci de data aceasta temeiurile vor fi economice. Al doilea – eliberarea certificatelor ANSA ucide producătorii moldoveni de mere, care au stocat în frigidere producţia pentru vânzare în Rusia în lunile februarie-martie”, a spus reprezentantul „Moldova-Fruct”.

Agenţia „INFOTAG” a cerut preşedintelui Uniunii republicane UniAgroProtect, Alexandru Slusari, să comenteze această situaţie, care, la rândul său, a spus că „prin asemenea scheme corupte sunt nimiciţi producătorii de mere în Moldova, care încă nu au părăsit-o pentru a-şi găsi un loc de muncă în străinătate”.

„Producătorii de mere din Polonia sunt concurenţii direcţi ai horticultorilor moldoveni. La ei, în legătură cu embargoul din Rusia, s-au majorat subvenţiile de stat, astfel mărul polonez este mai ieftin decât cel moldovenesc”, a menţionat Slusari.

Potrivit spuselor sale, ANSA eliberează certificate pentru merele poloneze atunci când frigiderele din Moldova sunt pline cu mere moldoveneşti.

„Nu este doar corupţie, ci corupţie care limitează cu trădare de ţară”, consideră Slusari.

„INFOTAG” precizează: În Moldova recolta din anul 2015 a constituit 250 de mii de tone. Circa 60 mii tone au fost procesate, o parte din recoltă s-a vândut pe piaţa externă şi internă. Iar alte circa 60 mii tone sunt stocate în frigidere.

Commentarii [ 5 ] adaugă comentariu

  1. 2016.02.18 15:48 Benea
    Psechi vce delaiut pravilno, oni resaiut vopros globalino, a nasi koruptioneri prosto vori s bilishoi dorogoi!!!
  2. 2016.02.18 15:49 Gabriela
    Mama mia, ce santimla!
  3. 2016.02.18 15:52 Efim
    Corect a spus dl Slusari, asta este o tradare p[atriei!
  4. 2016.02.18 15:53 Ilinca
    De ce conducerea ANSA nu da demisia? Ce face prim-ministru Filip, de ce taceti?
  5. 2016.02.22 16:41 Ion
    Negrescu face dolari pe asta .sa fi fost eliberate de catre un inspector oricum Marfa nu ajungea fara confirmarile lui Mihai Negrescu -seful directiei controlul produse lor de uz fitosanitar si fertilizanti. Deja posibil sa strins bani multi.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.