Economie

MINISTERELE AGRICULTURII DIN MOLDOVA ȘI UNGARIA AU SEMNAT UN MEMORANDUM DE COLABORARE

04 aprilie, 2024

Ministerul Agriculturii din Moldova și cel din Ungaria au semnat un Memorandum de colaborare în vederea consolidării relațiilor bilaterale în domeniul agricol. Conform INFOTAG, ceremonia de semnare a avut loc joi la Chișinău. Din partea moldoveană, documentul a fost semnat de Viceprim-ministrul și Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, iar din partea ungară de Ministrul Agriculturii, István Nagy.

Vladimir Bolea a declarat că Memorandumul „va consolida încrederea a 44 de companii ungare și a tuturor celorlalte care doresc să vină în Moldova în posibilitatea de a dezvolta afaceri în republică”.

Potrivit ministrului, „cu ajutorul partenerilor maghiari, Moldova importă ouă de incubat, animale de reproducție, dezvoltă creșterea animalelor”.

„În cei 32 de ani de existență a Moldovei ca stat independent, relațiile noastre bilaterale au evoluat întotdeauna și se apropie de noțiunea de ”excelent”, fapt ce poate decât să bucure. Și semnarea Memorandumului - este formalizarea unor relații foarte bune între cele două ministere, guverne, țări”, a subliniat Bolea.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2024.04.04 16:56 Liviu
    Credem si asteptam rezulatate palpabile.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.