Interviu

MARK BOWMAN: BERD ÎNCURAJEAZĂ MOLDOVA SĂ INVESTEASCĂ ÎN PRODUCEREA ENERGIEI REGENERABILE

04 aprilie, 2023

Interviu acordat agenției de presă INFOTAG de către vicepreședintele BERD pentru Politici și Parteneriate, Mark Bowman, care a vizitat Republica Moldova în perioada 27-30 martie.

INFOTAG: Dl Bowman, ne acordați acest interviu în ultima zi a vizitei Dvs. în R.Moldova, care a avut loc la scurt timp după vizita directorului general al BERD pentru Europa de Est și Caucaz, Matteo Patrone. Despre ce vorbesc aceste vizite la nivel înalt?

M.B.: În primul rând, aș dori să spun că sunt încântat că am avut ocazia să vizitez Moldova.

BERD este la curent cu problemele dificile cu care s-a confruntat Moldova anului trecut, dat fiind războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei și criza energetică pe care acesta a generat-o.

Suntem foarte bucuroși că am reușit să oferim sprijin și să jucăm un rol important în a ajuta Republica Moldova să treacă prin aceste vremuri dificile.

După cum știți, în 2022 BERD a oferit Republicii Moldova un spijin record - peste 500 mil. de euro, inclusiv un împrumut de 300 mil.euro pentru achiziționarea de gaze naturale de pe piețele europene. Această asistență a fost foarte importantă pentru a ajuta Republica Moldova să se pregătească și să treacă cu bine de perioada rece a anului.

Cred că acest lucru vorbește despre importanța Republicii Moldova pentru BERD în acest moment.

INFOTAG: Puteți să ne dați mai multe detalii despre scopul acestei vizite și despre întâlnirile pe care le-ați avut cu reprezentanții autorităților?

M.B.: Unul dintre scopurile vizitei a fost să apreciez situația de pe teren, să văd și să înțeleg provocările cu care se confruntă Guvernul Republicii Moldova. După cum am spus deja, BERD este gata să sprijine Guvernul în implementarea reformelor, să treacă de la perioada de urgență, în care am oferit sprijin de urgență, la sprijinirea economiei pentru ca aceasta să devină mai rezistentă. Cu reprezentanții Guvernului, am avut discuții foarte detaliate despre suportul pe care îl putem acorda în continuare Republicii Moldova pentru a deveni mai rezistenți din punct de vedere energetic, ceea ce reprezintă o prioritate pentruțara Dvs..

De asemenea, am discutat cu autoritățile despre strategia de țară pentru 2023-2028, pe care Consiliul BERD a aprobat-o recent.

INFOTAG: Care sunt prioritățile cheie ale acestei strategii?

M.B.: Printre prioritățile strategiei se numără consolidarea rezilienței și securității energetice și promovarea unei economii mai ecologice, sprijinirea dezvoltării sectorului privat competitiv și favorabil incluziunii, a unei infrastructuri financiare mai rezistente și a unei guvernanțe îmbunătățite, îmbunătățirea infrastructurii incluzive pentru a sprijini creșterea economică și a spori conectivitatea și comerțul.

Acum că perioada rece a anului a rămas în urmă iar multiplele crize cu care țara s-a confruntat în 2022 își reduc din intensitate, Guvernul are șansa de a trece de la gestionarea crizelor la o abordare mai ponderată a dezvoltării pe termen lung. Strategia noastră de țară este planul nostru pentru a arăta cele mai importante domenii în care putem oferi Republicii Moldova sprijin pe termen lung.

Am primit un feedback pozitiv din partea reprezentanților Guvernului cu privire la utilitatea strategiei și credem că aceasta va fi eficientă în sprijinirea economiei în perioada actuală de turbulență.

INFOTAG: De ce sprijin ar putea Republica Moldova beneficia din partea BERD în ceea ce privește reziliența energetică?

M.B.: În ceea ce privește reziliența energetică, sunt două lucruri de menționat.

În primul rând, este vorba de împrumutul de 300 mil. de euro pe care l-am acordat anul trecut pentru a sprijini Moldova în procesul de achiziționare a gazelor naturale. Acest împrumut a ajutat țara să facă față crizei energetice și să treacă printr-o iarnă dificilă. Acum este important ca Guvernul să aibă o strategie și să înceapă pregătirile pentru iarna următoare din timp. Ar fi bine ca autoritățile să profite de prețurile care sunt de obicei mai mici în perioada de vară și să cumpere volume mai mari de gaze naturale și le stocheze. În perioada rece a anului situația pe piața gazelor ar putea fi mai dificilă.

În al doilea rând, este foarte important ca Moldova să-și reducă dependența de gazele naturale și să înceapă să exploreze surse alternative de energie.

Știm că există un potențial semnificativ pentru dezvoltarea energiei regenerabile în R.Moldova și că există interes din partea investitorilor. Prin urmare, suntem dispuși să încurajăm Guvernul și să lucrăm, împreună cu acesta, la dezvoltarea cadrului de reglementare și a tuturor componentelor care trebuie puse în aplicare pentru a crește producția de surse alternative de energie.

Este, de asemenea, foarte important pentru Moldova să creeze condiții pentru o creștere economică puternică și durabilă, iar BERD este gata să sprijine Guvernul în reducerea barierelor, în îmbunătățirea climatului investițional și rezolvarea unor probleme de lungă durată, cum ar fi reforma sistemului judiciar. Acest lucru va crea condiții pentru ca sectorul privat să se dezvolte și să atragă mai multe investiții străine.

INFOTAG: Grație împrumutului de 300 mil. de euro acordat de BERD, Republica Moldova, pentru prima dată în istorie, nu a consumat gaz rusesc timp pe peste patru luni, cumpărând gaz de pe piața europeană. Dat fiind actuala situație regională, care ar trebui să fie relațiile R. Moldova cu concernul rus Gazprom, care a fost unicul furnizor de gaze al țării noastre până în 2022?

M.B.: Este extrem de important pentru R.Moldova să reducă dependența de un singur furnizor de gaze naturale, să diversifice sursele și să procure gaze de pe piețele europene. Un lucru pe care Moldova și multe alte țări l-au învățat pe parcursul ultimelor 12 luni este că dependența de o singură sursă de combustibil fosil nu duce la nimic bun. Combustibilul fosil nu este doar o sursă de energie murdară, dar și nesigură și scumpă. Așadar, diversificarea resurselor energetice este extrem de importantă și un punct critic în acest moment din istoria R.Moldovei.

INFOTAG: În martie, BERD a împrumutat $30 mil. companiei Premier Energy Distribution pentru a moderniza și digitaliza rețelele electrice din centrul și sudul țării, inclusiv din Chișinău. Unii experți susțin că acest lucru ar putea duce la o nouă majorare a tarifului la energia electrică. Pe cât de justificate sunt aceste îngrijorări?

M.B.: Cred că investițiile în sectorul energetic sunt extrem de importante. Dacă R.Moldova dorește că înregistreze succes în diversificarea surselor energetice, creșterea securității energetice și introducerea surselor regenerabile în rețele, atunci investițiile în rețele electrice sunt absolut necesare și reprezintă o parte esențială a oricărei strategii de diversificare și asigurare a securității energetice. În cele din urmă, investițiile în rețele electrice vor contribui la reducerea tarifului la energia electrică.

INFOTAG: Vorbind despre energia regenerabilă, nu este niciun secret că sunt necesare investiții enorme pentru dezvoltarea infrastructuri necesare, inclusiv procurarea și instalarea turbinelor, a panourilor solare etc.. Este R.Moldova capabilă să facă aceste investiții și când energia regenerabilă ar putea atinge în R.Moldova cel puțin 20% sau 30% din totalul de energie consumat?

M.B.: Nu aș dori să dau cifre, dar aș încuraja R.Moldova să fie foarte ambițioasă în ceea ce privește producerea energiei regenerabile. Cred că țara Dvs. are un potențial enorm la acest capitol.

Aveți dreptate când spuneți că pentru a produce energie regenerabilă sunt necesare investiții semnificative, dar, odată aceste investiții realizate, energia regenerabilă devine o sursă de energie foarte ieftină, mai sigură și mai curată.

Anume acești factori stimulează producția de energie regenerabilă în orice țară.

În plus, este necesar un cadru de reglementare care să asigure investitorii că ei vor putea obține venituri pe parcursul mai multor ani. Așadar, investitorii au nevoie de certitudine.

Pentru a avea succes, este necesară o abordare complexă - condiții care să stimuleze investitorii să investească, un cadru de reglementare care să ofere siguranță și rețele capabile să echilibreze energia regenerabilă, deoarece vântul nu bate 24 de ore pe zi.

Consider că autoritățile trebuie încurajate să fie ambițioase în ceea ce privește strategia privind energia regenerabilă.

INFOTAG: În cadrul vizitei, v-ați întâlnit și cu reprezentanți ai băncilor, organizațiilor societății civile și cu parteneri de investiții de la Chișinău. Ce probleme ați discutat cu aceștia și ce recomandări au fost înaintate?

M.B.: Am avut discuții foarte bune cu organizațiile societății civile, care s-au implicat foarte activ în pregătirea strategiei de țară pentru următorii cinci ani. Apreciem foarte mult relația noastră cu societatea civilă din Republica Moldova.

În ceea ce privește mesajele și problemele pe care le-am discutat, cred că societatea civilă sprijină foarte mult direcția de reforme adoptată de către Guvern.

O problemă care a fost menționată este importanța predictibilității la nivel de legislație și a predictibilității schimbărilor.

Așadar, deși există sprijin enorm pentru reforme și pentru progresele pe care le face Guvernul în ceea ce privește alinierea legislației la standardele UE, este important să se facă acest lucru într-un mod sistematic și previzibil, să fie organizate consultări cu societatea civilă și cu sectorul privat.

Reprezentanții societății civile au vorbit și despre importanța de a avea un sistem juridic stabil, transparent și previzibil și un climat investițional care să dea încredere investitorilor să investească în această țară.

INFOTAG: Din mai 2021, BERD este unicul proprietar al Danube Logistics SRL, operatorul Portului Internațional Giurgiulești. Cum apreciați activitatea Portului a cărui importanță a crescut semnificativ de la începutul războiului? Anterior a existat un conflict de interese în cadrul companiei Danube Logistics. A fost acesta rezolvat?

M.B.: Acest port are o istorie lungă și complexă. Obiectivul BERD este de a se asigura că R.Moldova obține beneficii de la acest activ strategic. De asemenea, în calitate de investitor, banca își protejează interesele financiare.

Considerăm că anul trecut s-au înregistrat evoluții pozitive. Am colaborat cu Guvernul, care a înființat un grup de lucru pentru a discuta posibilitățile de a atrage un investitor strategic și suntem foarte interesați să încurajăm acest lucru. Credem că acesta este un activ important, care are un potențial semnificativ și, după cum ați menționat, joacă un rol semnificativ pentru economia și comerțul R.Moldova. Portul Giurgiulești este, de asemenea, important în calitate de rută care facilitează comerțul între Ucraina și restul lumii.

În prezent, portul funcționează la o capacitate mai mare decât în anii precedenți și aceasta este o veste bună. Acest lucru nu înseamnă că nu există potențial de creștere. Dar pentru aceasta ar fi nevoie de un investitor strategic care să dezvolte portul la capacitate maximă.

INFOTAG: Cum evaluați dezvoltarea băncilor moldovenești în care BERD este acționar?

M.B.: Suntem mulțumiți de rolul pe care am reușit să-l jucăm în ultimii ani, ajutând la curățarea sistemului bancar moldovenesc de moștenirea acționarilor netransparenți și la îmbunătățirea structurii de guvernanță. Asta nu înseamnă că nu mai avem de lucru. Există încă probleme în cazul Victoriabank pe care dorim să le vedem rezolvate. Dar s-au înregistrat progrese bune până acum și este important că băncile au reușit să înregistreze performanțe relativ înalte în ciuda situației economice dificile.

INFOTAG: Recent, Aeroportul Internațional Chișinău a revenit în proprietatea statului. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, statul nu s-a bucurat de reputația celui mai buna manager. În opinia Dvs., care ar fi cea mai bună opțiune pentru aeroport acum - să rămână în proprietatea statului sau poate ar fi mai bine ca Guvernul să atragă un investitor străin cu renume pentru a-l administra?

M.B.: Voi da un răspuns general la această întrebare. Am vorbit mai devreme despre importanța creării unui mediu care să asigure o creștere puternică a sectorului privat și a economiei. Cred că reducerea rolului Guvernului în economie și în întreprinderi este importantă. Nu există niciun motiv evident pentru care Guvernul ar trebuie să fie implicat în atât de multe domenii ale economiei. Ar fi mai bine să lăsăm sectorul privat să preia aceste domenii.

Cred că este important ca Guvernul să aibă o strategie clară cu privire la modul în care dorește să avanseze și să reformeze întreprinderile de stat. BERD dispune de experiența necesară în ceea ce privește sprijinirea țărilor în reformarea întreprinderilor de stat, îmbunătățirea guvernanței acestora și, în cele din urmă, sprijinirea privatizării, dacă aceasta este decizia pe care o ia Guvernul țării respective.

Commentarii [ 4 ] adaugă comentariu

  1. 2023.04.04 12:59 Ana
    BERD sustina Moldova, si asta este principal!
  2. 2023.04.04 13:00 Grigore
    2 000 000 000 de euro, care Moldova a primit de la BERD ceva inseamna pentru economia tarii noastra.
  3. 2023.04.04 13:05 Efim
    Interesant, chind BERD sa vinde pachete de actiuni i Victoriabank si maib?
  4. 2023.04.04 16:01 Izea
    Trebue sa scrieti simplu ca buna ziua - fara BERD noi murim...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.