Politică

​SĂPTĂMÂNA VIITOARE SECRETARUL GENERAL ADJUNCT AL NATO VA EFECTUA O VIZITĂ LA CHIŞINĂU

06 mai, 2014

Săptămâna viitoare Moldova va fi vizitată de secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow. Potrivit agenţiei „INFOTAG”, cu referinţă la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Moldovei, oficialul va veni la Chişinău luni, 12 mai, cu o vizită de două zile.

Potrivit comunicatului, reprezentantul Alianţei Nord-Atlantice se va întruni cu conducerea ţării şi şefa diplomaţiei moldoveneşti, Natalia Gherman. De asemenea, Alexander Vershbow va susţine o prelegere pentru studenţii Universităţii de Stat din Moldova. Se planifică şi vizita sa în Autonomia găgăuză.

Săptămâna trecută, în cadrul unui interviu, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofi, a declarat că „în contextul situaţiei actuale din regiune, securitatea Moldovei ar fi mai bine asigurată în cadrul NATO”. Şeful statului şi-a exprimat regretul că principiul de neutralitate, stipulat în Constituţia R.Moldova, nu permite ţării să adere la blocuri militar-politice.

Bazele relaţiilor dintre Moldova şi NATO au fost puse în 1992, când Moldova a aderat la Consiliul de Cooperare Nord-Atlantică. În 1994 Moldova a aderat la programul NATO „Parteneriat pentru pace”. În 2010 a fost aprobat un nou Plan individual de parteneriat RM-NATO.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.