Politică

100 DE ORGANIZAȚII UNIONISTE ÎȘI VOR UNI EFORTURILE ÎN CONTEXTUL ÎMPLINIRII A 100 DE ANI DE LA MAREA UNIRE

18 august, 2017

Aproximativ 100 de organizații nonguvernamentale și grupuri de inițiativă unioniste sunt invitate să se reunească sub genericul „Proiectul 2018” în contextul împlinirii în 2018 a 100 de ani de la Marea Unire.

Surese din cadrul platformei Acţiunea 2012, au comunicat pentru agenția INFOTAG, că lansarea proiectului va avea loc la Parlamentul României, pe 20 august și vine în întâmpinarea Declarației de la Câmpul românesc din Canada.

„Anul 2018 va fi unul decisiv pentru reunificarea României, respectiv, trebuie să unim forțele. Celebrarea a 100 de ani de la Marea Unire va fi incompletă fără Basarabia, prima provincie reunită cu Patria, astfel nu avem ce sărbători până când nu vom crea un proiect național clar referitor la întoarcerea Basarabiei în România”, consideră organizatorii.

Organizatorii promit să acorde sprijin reciproc pentru aplicare proiectelor culturale sau sociale de natură unionistă.

După cum a relatat INFOTAG anterior, majoritatea cetățenilor sunt pentru dezvoltarea independentă a Moldovei. Președintele Igor Dodon a stabilit, printre principalele sarcini, menținerea statalității Republicii Moldova. El nu acceptă și condamnă ideile unioniștilor.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2017.08.19 11:43 David
    Fara inirii noi nu putem sa traim in RM cu fericire... Noi toti aici suntem romini!
  2. 2017.08.19 11:47 Filaret
    Statul romin trebue sa fie mai darnic pentru unirea...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.