Politică

LIDERUL „PARTIDULUI NOSTRU” A PURTAT NEGOCIERI CU UN REPREZENTANT AL PDM DESPRE POSIBILE VARIANTE DE REVENIRE A SA ÎN MOLDOVA

24 iunie, 2019

Preşedintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a purtat negocieri cu Adrian Radu, consilier al fostului preşedinte al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, despre posibile variante de revenire a sa în Moldova. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta arată o înregistrare audio de 11 minute, care a fost publicată luni de mai multe surse media.

Din câte se pare, conversația a avut loc înainte de campania electorală pentru alegerile parlamentare. Din aceasta rezultă că, printr-un intermediar, lui Usatîi i-au fost înaintate condiții clare pentru a coopera cu PDM împotriva altor partide de opoziție. În același timp, principala cerinţă a democraților era ca Renato Usatîi să lupte împotriva lui Igor Dodon, Maia Sandu și Andrei Nastase. Reprezentantul lui Plahotniuc îi propune ca şi el să spună ce condiţii are.

Printre condițiile posibile, Adrian Radu spune că fracțiunea „Partidului Nostru” ar putea ajunge în noul Parlament, dar Partidul Democrat nu este interesat de acest lucru. El mai spune că liderul PDM îi poate trimite lui Usatîi în străinătate un nou pașaport cu care să poată reveni în Moldova.

În același timp, reprezentantul PDM spune că liderul partidului „va folosi toate mijloacele pentru a-şi întări partidul, ca să fie în număr cât mai mare în noul Parlament”.

Usatîi a reacţionat imediat la apariţia înregistrării.

El a menţionat luni, pe rețelele sociale, că a plecat în ajun în Europa, pentru că a fost programat pentru o operație.

„Ciclul de reabilitare va dura probabil două săptămâni, iar apoi mă voi întoarce în Moldova", a promis președintele PN.

Usatîi a promis în a doua parte a zilei va răspunde la întrebările jurnaliștilor, negând categoric că ar exista vreo înţelegere cu fostul șef al PDM, Vlad Plahotniuc.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.