Social

​SĂRBĂTOAREA BEAUJOLAIS NOUVEAU A „VINULUI FRANCEZ TÂNĂR” ÎN MOLDOVA

21 noiembrie, 2014

Într-o atmosferă caldă şi prietenoasă a avut loc sărbătoarea „Vinului francez tânăr”, care a fost organizată la Chişinău joi seara de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Franţa – Moldova.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, preşedintele acesteia Emmanuel Skoulios, adresându-se oaspeţilor, a spus că celor prezenţi nu li se cere nimic deosebit.

„Luaţi un pahar de vin francez tânăr din recolta anului 2014 şi apropiaţi-vă de cel de alături, iar pentru a începe un dialog puteţi, de exemplu, să întrebaţi despre gustul vinului, ce note şi ce se resimte în acesta – banană, căpşună, mure sau zmeură?”, a spus el.

Președintele Camerei franceze a subliniat că vinul francez tânăr în fiecare an are un gust deosebit şi note speciale ale aromei.

Emmanuel Skoulios şi-a salutat călduros la sărbătoarea vinului colegii săi - șeful CCI din Moldova - Valeriu Lazăr și vice-președintele CCI din Transnistria - Iurie Ganin, arătându-se satisfăcut că sunt parteneri, iar Camerele cooperează.

Viceministrul Economiei al Moldovei, Tudor Copaci, a dorit Franței și Moldovei succese în dezvoltarea direcţiilor tradiţionale ale economiei - viticultura și vinificația, notând cu ironie că mica Moldovă nu este pentru marea Franţă un concurent în acest domeniu.

Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Franței în PM, Pascal Vagogne, a spus oaspeților că sărbătoarea în Franța a „Vinului tânăr” este aproape o sărbătoare națională, care a păşit deja demult dincolo de Franța. Potrivit diplomatului, această sărbătoare oarecum se aseamănă cu Ziua Naţională a Vinului din Moldova, care este celebrată în fiecare an în luna octombrie.

„Beaujolais Nouveau – este un vin tânăr nu de cea mai bună calitate Franța, dar a devenit deja un simbol al țării noastre, este recunoscut de toţi, calitatea sa este recunoscută de toți”, a spus ambasadorul francez.

„INFOTAG” precizează: La sărbătoarea „Vinului tânăr” au participat mulți reprezentanți ai businessului francez, care activează în Moldova.

Commentarii [ 4 ] adaugă comentariu

  1. 2014.11.21 13:36 Ghita
    Sarbatoarea este magica!
  2. 2014.11.21 13:38 Silvica
    Ce poza minunate!!!
  3. 2014.11.21 13:39 Pavel
    Ei pastreaza traditiile, bravo!
  4. 2014.11.23 16:07 Marat
    Bravo fracezilor...!!!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.