Economie

​COMISIA EUROPEANĂ A LANSAT UN SOFT NOU PENTRU PRODUCĂTORII DIN MOLDOVA

22 ianuarie, 2016

Producătorii din Republica Moldova vor putea folosi o aplicației electronică nouă HELPDESK (suport tehnic), elaborat de către Comisia Europeană. Despre aceasta a comunicat în cadrul unui seminar coordonatorul de Proiect în cadrul Delegației UE în Moldova, Speranța Olaru.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, la seminar au participat grupurile de producători create în cadrul Proiectului „Agricultura Competitivă în Moldova”, precum și alți agenți economici interesați de export.

Speranța Olaru a comunicat despre aplicația care oferă posibilitatea oricărui agent economic să colecteze datele statistice necesare pentru a lua decizii bine informate referitor la potențialul pieței de export pentru produsele sale.

„Prezentarea oportunităților economice și comerciale noi este cheia către diversificarea pieței și schimbarea filosofiei vânzărilor pentru producătorii din Moldova. Cu ajutorul aplicației noi agenții economici vor putea găsi toate informațiile necesare despre export, precum și informația despre documentele care se cer pentru procedura respectivă”, a spus Speranța Olaru.

Reprezentantul firmei „Piroterm”, Vladimir Catan, a spus că compania lor se extinde și ei au început să producă prune uscate, care urmează să fie exportate în Europa.

„La momentul actual noi avem deja aproximativ 50 de tone de prune uscate, pregătite pentru export. Căutăm fabrici de conserve, de dulciuri în Europa, de asemenea, luăm legătură și cu fabricile din Federația Rusă, deja pregătim toate documentele necesare pentru export. Aplicația HELP DESK ne va permite să analizăm ce să exportăm în anii următori, să aflăm prețul mediu. Aplicația ne va oferi informații valoroase, pentru ca noi să construim o strategie pentru următorii ani”, a spus Vladimir Catan.

Reprezentantul companiei „Zernoff”, Dmitrii Revenco, a comunicat corespondentului „INFOTAG” că compania deja exportă în Europa alcool etilic și borhot furajer, și deocamdată nu au întâmpinat nici un fel de probleme, dar doresc să sporească vânzările.

„Aplicația creată va fi foarte utilă, pentru că această piață este nouă pentru noi”, a spus Dmitrii Revenco.

Reprezentantul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Svetlana Lungu, a prezentat în cadrul seminarului procedura simplificată de obținere a certificatului fitosanitar necesar pentru export.

„Acum agenții economici vor putea primi certificatele fitosanitare la un ghişeu unic, ceea ce înseamnă că ei nu vor fi nevoiți să apeleze la mai multe instanțe. Noi considerăm că aceasta este foarte benefic pentru antreprenori, deoarece ei nu pierd mult timp”, a menționat Svetlana Lungu.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2016.01.22 13:33 Olesea
    Nu cred ca asta sa ajuta pentru oameni de afaceri!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.