Economie

OPORTUNITĂȚILE DE DEZVOLTARE RURALĂ VOR FI ABORDATE LA CEA DE-A TREIA CONFERINȚĂ MONDIALĂ PRIVIND TURISMUL VITIVINICOL

04 septembrie, 2018

„Turismul Vitivinicol – element important pentru dezvoltarea rurală” va fi tema celei de-a treia ediții a Conferinței Mondiale privind Turismul Vinicol, care se va desfășura în perioada 6-7 septembrie 2018

Surse din cadrul Agenției de Investiții au relatat pentru agenția INFOTAG, că evenimentul se va axa pe explorarea oportunităților de dezvoltare rurală durabilă prin intermediul turismului receptor, în general, și turismului vitivinicol, în particular.

La Conferință vor participa sute de profesioniști și oficiali de rang înalt din domeniul turismului vitivinicol din circa 60 de țări, inclusiv Uniunea Europeană, Comunitatea Statelor Independente, Asia, America de Nord și America de Sud. La sesiunile conferinței vor asista circa 30 jurnaliști și bloggeri străini, care vor relata prin prisma propriilor impresii cele mai interesante activități.

Timp de două zile, cât va dura conferința, vor fi organizate o serie de acțiuni de promovare a turismului vitivinicol autohton și de prezentare a ofertei turistice a Moldovei, care vor include tururi ghidate și degustații de vinuri, show-uri gastronomice și culturale, expoziții artizanale. Fiecare eveniment al conferinței se va desfășura în locații vitivinicole diferite, pentru a oferi oaspeților cât mai multe experiențe autentice, ce îi vor ajuta să-şi contureze impresia despre potenţialul turistic al R. Moldova.

Directorul general al Agenției de Investiții din Moldova, Rodica Verbeniuc, a menționat că conferința Globală privind Turismul Vitivinicol a Organizației Mondiale a Turismului (UNWTO) este un eveniment emblematic pentru industria mondială a turismului, iar fiecare ediţie devine o platformă de discuţii şi schimb de experienţă între profesioniștii din domeniu din toată lumea.

„Republica Moldova este onorată să găzduiască acest eveniment de anvergură, aliniindu-se astfel țărilor cu renume mondial în domeniul vitivinicol, precum sunt Georgia și Argentina, unde s-au desfășurat edițiile precedente. Sectorul turismului vitivinicol este unul strategic pentru economia RM, iar produsele vinicole autohtone, oferta turistică rurală, gastronomică și culturală merită să fie cunoscute şi apreciate. Spunem tuturor oaspeților noștri „Noroc!” și ne dorim ca evenimentul să devină o rampă de promovare internațională a ţării noastre, ca destinație atractivă pentru turism și investiții”, a spus ea.

La nivel local, evenimentul este coordonat de Agenția de Investiții din Moldova. Având în vedere importanţa majoră pentru industria mondială a turismului vitivinicol, evenimentul se desfășoară cu suportul Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV) în colaborarea cu Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanațat de USAID și Guvernul Suediei, care susțin dezvoltarea acestui domeniu în țara noastră.

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2018.09.04 12:52 David
    Nu astept ceva mare si tare - sa fie promousen si nimic ceva in plus.
  2. 2018.09.04 13:04 Eva
    Moldova trebue sa vinda 1 500 00 de sticla vinuri fie care an!
  3. 2018.09.04 14:27 Stas
    Noi demonstram in asa fel ce avem, ce potential are Moldova noastra.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.