Economie

COMISIA INTERGUVERNAMENTALĂ MOLDO-ROMÂNĂ A PREGĂTIT MATERIALELE PENTRU ŞEDINŢA COMUNĂ A GUVERNELOR DIN 22 NOIEMBRIE

15 noiembrie, 2018

Comisia interguvernamentală moldo-române de colaborare economică s-a întrunit joi în cea de-a XI-a sesiune şi a pregătit materialele pentru şedinţa comună a guvernelor celor două ţări, care va avea loc pe 22 noiembrie.

Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta au anunţat copreşedinţii comisiei din partea Moldovei şi României, Chiril Gaburici și Ştefan Radu Oprea, după semnarea protocolului şedinţei.

Gaburici a spus că discuţiile au fost foarte fructuoase.

„Am discutat aproape toate proiectele și domeniile principale ale cooperării noastre, inclusiv sectorul energetic, agricultura și transporturile”, a spus el.

Ștefan Radu Oprea a confirmat că experții celor două țări nu au vorbit numai despre proiecte comune, ci și despre modalități de implementare a acestora cât mai curând posibil.

„Am făcut tot posibilul pentru a ne asigura că viitoarea şedinţă comună a guvernelor să aibă un conținut real și să se încheie cu noi decizii în beneficiul Moldovei și României”, a spus el.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2018.11.15 16:45 Alexei
    Pentru unirea ei trebue sa lucreza mult mai strins!!!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.