Economie

EXPORTURILE DIN MOLDOVA AU CRESCUT CU PESTE 9%

15 aprilie, 2019

În ianuarie-februarie, exporturile Moldovei au constituit $475,7 mil., ceea ce este cu 9,1% mai mult faţă de perioada similar a anului 2018.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la Biroul Naţional de Statistică (BNS), exporturile de mărfuri autohtone au constituit $335,4 mil., fiind în creștere cu 11,3%, iar reexporturile de mărfuri străine au însumat $140,3 mil., majorându-se cu 4,3% comparativ cu anul trecut.

Exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene au totalizat $306,6 milo. (+4,6%), deținând o cotă de 64,5% din totalul exporturilor. Exporturile în ţările CSI s-au redus cu 8,7%, până la $64,5 mil.

În structura exportului lideri sunt maşinile şi utilajul pentru transport, a căror pondere a crescut într-un an de la 17,4% până la 25,9%. Ponderea produselor alimentare şi animalelor a constituit 25,1% (+0,7 p.p.), iar producţia industrială – 17,8% (+4,4 p.p.).

La începutul lunii martie, importurile în Moldova au crescut cu 3,7%, constituind peste $831,8 mil. În general, mărfurile au ajuns din UE – $387,5 mil. (ca şi anul trecut) şi din CSI – $225,7 mil. (+13,7%).

În structura importului, la fel, domină maşinile şi echipamentele pentru transport, a căror pondere a ajuns la 23,6% (+1,1 p.p.). Pe locul doi se află resursele energetice – 19,8% (+1,7 p.p.), care au plasat pe locul trei produsele industriale – 16,9% (-2,8 p.p.),

Deficitul balanţei comerciale a republicii s-a redus cu 2,7% şi a constituit $356,1 mil. Gradul de acoperire a importului cu exportul timp de două luni a ajuns la 57,2% faţă de 54,4% în anul precedent.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2019.04.15 16:17 Grigore
    Acum avem cresterea 8 la suta, da ce o sa fie in luna august chind noi sa dulam export?

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.