Economie

MOLDOVA ŞI CEHIA SPERĂ SĂ DESFĂŞOARE ŞEDINŢA COMISIEI INTERGUVERNAMENTALE ÎN A DOUA JUMĂTATE A ANULUI

27 mai, 2020

Organizarea celei de-a V-a sesiuni a comisiei interguvernamentale moldo-cehe de cooperare economică, care urmează să se desfășoare la Chișinău în a doua jumătate a anului a fost discutată în ajun, în regim online, de secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iuliana Drăgălin, cu reprezentanții Ministerului Industriei și Comerțului al Republicii Cehe.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul Ministerului Economiei, părțile au analizat situația în domeniul comerțului în contextul crizei pandemice, a restricțiilor existente, precum și a măsurilor aprobate de autorități pentru sprijinirea mediului de afaceri.

„Mizăm pe continuarea unui dialog dinamic între autoritățile guvernamentale și mediul de afaceri din țările noastre. Având în vedere situația globală actuală și criza generată de pandemia COVID-19, suntem deschiși în realizarea un schimb de experiență legat de cele mai bune practici privind măsurile economice pentru a relansa economia națională și pentru a sprijini mediul de afaceri”, a menționat Drăgălin.

Ambele părți și-au exprimat deschiderea în vederea asigurării continuității dialogului economic bilateral și implementării proiectelor investiționale în derulare, precum și în vederea identificării noilor oportunități de cooperare.

INFOTAG precizează: În ianuarie-martie 2020, volumul total al comerțului bilateral dintre Moldova și Cehia a fost de $46,6 mil. După valoarea volumului schimburilor comerciale în perioada respectivă, Republica Cehă se situează pe locul 10 printre principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova la nivel mondial, cu o pondere de 2,28%.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2020.05.27 14:42 Victor
    Noi putem sa vindem vinuri in Cehia, de ce statu nu sa ajuta?

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.