Economie

CEHIA VA SUSŢINE PATRU REZIDENŢI AI INCUBATOARELOR DE AFACERI DIN SOROCA ŞI SÎNGEREI PENTRU DEZVOLTAREA AFACERILOR

04 iunie, 2020

Patru mici antreprenori, rezidenți ai incubatoarelor de afaceri din Soroca și Sângerei, vor beneficia de suport financiar din partea Agenției Cehe pentru Dezvoltare prin intermediul proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a RM”.

Surse din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Nord au comunicat agenției INFOTAG că antreprenorii au obținut granturi a câte 4 mii de euro ca să-și dezvolte propria afacere.

Potrivit directorului ADR Nord, Maria Prisacari, director ADR Nord, micii antreprenori din regiune contribuie la dezvoltarea socio-economică și promovarea spiritului inovativ în activitățile de business.

„Dorim să impulsionăm inițiativele antreprenoriale în regiune și să creăm astfel condiții mai bune pentru cetățeni. Datorită dezvoltării afacerilor, va crește și valoarea proiectelor investiționale de infrastructură pe care le implementăm în regiune”, a spus ea.

Granturile pot fi utilizate pentru achiziționarea echipamentelor și utilajelor, marketing și promovarea companiei, instruirea teoretico-practică a membrilor companie și introducerea de inovații în cadrul procesului de producție sau în funcționarea companiei. Totodată, învingătorii concursului trebuie să contribuie cu încă 30% din bugetul total al proiectului. Perioada de implementare a proiectului, propus de aplicant, nu trebuie să depășească şase luni.

Proiectul finanţat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare este implementat de ADR Nord în parteneriat cu People in Need Moldova și asociația obștească „Pro Cooperare Regională”, incubatoarele de afaceri din Soroca și Sângerei și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți pentru susținerea start-up-urilor și aplicarea inovațiilor de către întreprinderile mici și mijlocii din regiune.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.