Economie

ION CHICU CONSIDERĂ DREPT ERONATĂ DECIZIA DE A TRANSFERA STADIONUL REPUBLICAN ÎN PROPRIETATEA STATULUI

04 decembrie, 2020

Premierul Ion Chicu consideră drept eronată anularea deciziei anterioare a Parlamentului cu privire la transferul teritoriului fostului stadion republican pentru construcţia noului sediu al Ambasadei Statelor Unite ale Americii.

Potrivit agenţiei INFOTAG, Chicu a scris pe reţelele de socializare că "este o eroare să abrogi/modifici o lege, care vizează relaţiile bilaterale între parteneri strategici".

"Această convingere a mea e valabilă pentru relaţiile noastre cu toţi partenerii strategici pe care îi are ţara noastră. Cu SUA şi alţi parteneri strategici avem relaţii foarte bune şi consider că decizia de astăzi a legislativului privind terenul de pe Tighina nu este una reuşită. Executivul s-a ghidat pînă acum de legea încă în vigoare şi au fost efectuate mai multe activităţi cu caracter tehnic în comun cu partea americană", a menţionat Chicu.

Pe de altă parte, omul de afaceri fugar şi deputatul Ilan Şor a scris pe reţelele de socializare că votul Parlamentului este o "victorie importantă".

"Astăzi am obţinut o victorie importantă. Terenul Stadionului Republican a revenit în proprietatea statului. Iar la propunerea deputaţilor Platformei "Pentru Moldova", a fost introdus un amendament important şi anume că acest teren rămâne în proprietatea publică a statului şi aici pot fi construite exclusiv obiective sportive, culturale", a scris Ilan Şor.

El a menţionat că acesta este primul pas în realizarea ideii sale de a construi în locul stadionului MoldovaLand şi BasarabiaLand, un centru sportiv, educativ şi de agrement de anvergură.

"Sunt convins că acest proiect va deveni o mândrie a Moldovei". Iar noi îl vom realiza în cel mai scurt timp", a punctat Ilan Şor.

Joi, toate deciziile din Parlament au fost aprobate cu voturile a două partide - Partidul Socialiştilor şi Parditul "ŞOR", care anterior considerau o astfel de cooperare imposibilă. Opoziţia a numit deja coaliţia deputaţilor Dodon şi Şor - coaliţia "Şordon".

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2020.12.04 14:17 Dumitru
    Coalitia Sordon sune nu prea bine!
  2. 2020.12.04 14:19 Galina
    Dl Chicu trebue sa rezista.
  3. 2020.12.04 14:22 Alexei
    Gospodin Chicu politic-pragmatic, on ne delaet glupih postupcov, ego resenia vsegda pravilinie i vzvesennie, on vegda postupaet RAZUMNO.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.