Știri externe

Mai multe operaţiuni vaste antidroguri, lansate luni în Franţa

25 марта, 2024

Mai multe noi operaţiuni vaste împotriva traficului de droguri, numite 'Place nette XXL', au fost lansate luni în Franţa, a anunţat ministrul francez de interne Gerald Darmanin, potrivit AFP.

Aceste operaţiuni survin după cea lansată pe 19 martie în al doilea oraş ca mărime din Franţa, Marsilia, de preşedintele Emmanuel Macron, care a făcut o vizită la faţa locului.

La acea vreme, Macron a promis că circa zece de astfel de operaţiuni vor mai avea loc în ţară în următoarele săptămâni. "Este o operaţiune fără precedent pe care am lansat-o, pentru a opri traficul de droguri, pentru a asigura ordinea republicană", a explicat şeful statului.

În total, "trei" noi operaţiuni ample de acest tip sunt programate pentru luni, inclusiv una în Dijon, în partea de centru-est a Franţei, a afirmat o sursă din poliţie pentru AFP.

O alta se desfăşoară la Lille, în nordul ţării, unde Gerald Darmanin va efectua o vizită.

Aproximativ 900 de poliţişti, jandarmi şi agenţi vamali au fost mobilizaţi în prima zi a operaţiunii de la Marsilia şi în departamentul Bouches-du-Rhune, conform prefecturii.

La trei zile de la lansarea operaţiunii, au fost confiscate 22 de kilograme de droguri, peste 385.000 de euro în numerar sau bunuri şi patru arme, iar 71 de persoane au fost reţinute.

Războiul pe teritorii pentru controlul punctelor de trafic de droguri a însângerat mai mult ca oricând acest oraş mediteranean în 2023, 49 de persoane fiind ucise în "omoruri legate de narcotice", inclusiv patru victime colaterale.

În plus faţă de operaţiunea majoră, mai multe raiduri au avut loc recent în rândul celor două bande principale din Marsilia, DZ Mafia şi Yoda. Felix Bingui, în vârstă de 33 de ani, alias "Pisica", presupusul lider al clanului Yoda, a fost arestat în Maroc la începutul lunii martie.

Magistraţii din Marsilia au tras un semnal de alarmă la începutul lunii martie în faţa puterii traficului de droguri.

"Mă tem că pierdem războiul împotriva traficanţilor din Marsilia", a declarat Isabelle Couderc, judecătoare de instrucţie responsabilă cu crima organizată la tribunalul judiciar al oraşului, la 5 martie, în faţa unei comisii de anchetă a Senatului dedicată luptei împotriva traficului de droguri în Franţa.

Комментарии [ 1 ] Прокомментировать:

  1. 2024.03.26 13:52 Mihai
    La noi politia se lupta cu droguri foarte slab.

Добавление комментария

  • имя
  • email
  • сообщение
Спасибо!
Ваш комментарий был принят. Он появится на сайте после того, как редактор его одобрит.