Incidente

PROCURATURA A EVALUAT JUMĂTATE DIN DOSARELE PRETINS POLITICE

26 octombrie, 2020

Grupul de control și monitorizare din cadrul Procuraturii Generale (PG) a examinat și a luat decizii pe 19 din cele 38 de dosare pretins politice. Potrivit agenției INFOTAG, despre aceasta se arată într-un comunicat de presă al PG.

Astfel, PG anunță despre clasarea dosarelor penale în privința Ludmilei Kozlovska, Valentin Eșanu, Nina Cereteu, Andrian Borș și David Davitean (pe capătul de acuzare vizând tentativa de omor al lui Gherman Gorbunțov), precum și despre revocarea măsurii preventive (arestul preventiv) și clasarea dosarului de căutare în privința Anei Ursachi.

Urmare a renunțării procurorului la învinuire, au fost emise sentințe de achitare în privința lui Iurie Bolboceanu, Alexeev Alexei, Sergiu Cebotari, Valeriu Cucu și Valentin Eșanu.

Procuratura a intervenit în favoarea condamnatului Safarmatov Arslan cu recurs în anulare, solicitând suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea în privința acestuia (combatant, cu grad de invaliditate), însă prin decizia Curții Supreme de Justiție recursul a fost respins. Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Buiucani examinează, în prezent, cererea acestuia de revizuire a dosarului penal.

„De asemenea, s-a renunțat integral la învinuirile aduse anterior Domnicăi Manole și Dorin Munteanu, iar Gheorghe Balan și Victor Muntean au fost excluși din listă, numele lor nefigurând în vreo investigație aflată în gestiunea Procuraturii. Concomitent, în dosarele în privința lui Sergiu Cosovan și Oleg Gonța nu s-a confirmat caracterul politic, în opinia procurorilor, în acțiunile acestora există componențe de infracțiune”, se arată în comunicatul PG.

Printr-o dispoziție emisă de Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, în februarie curent, a fost instituit un Grup de control și monitorizare a unor dosare concrete și asta după ce instituția a luat act de Declarațiile și Raportul APCE, declarațiile unor organizații neguvernamentale, activiști civici, reprezentanți ai partidelor politice, dar și adresările parvenite pe adresa Procurorului General, din care rezulta o listă de dosare, care ar reprezenta rezultatul unor comenzi politice și care au dus la urmărirea penală și judecarea, pe nedrept, a mai multor persoane. Grupul a evaluat și continuă să evalueze fiecare dosar, inclus în listă, aflat atât la faza de urmărire penală, cât și în cea judiciară sau, după caz, de executare. Ulterior, informațiile sunt dezbătute și analizate de conducerea Procuraturii, împreună cu procurorii de caz.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2020.10.27 13:57 Elena
    Este foarte bine da este si oleaca prea tirziu...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.