Interviu

SERGHEI MAGDALIUC: „AITA A FOST DEJA CAPTURATĂ. AŞTEPTĂM ÎMPĂRŢIREA BUNURILOR”

03 iulie, 2018

Interviu acordat agenţiei INFOTAG de către Serghei Magdaliuc, membru al AITA

În vara anului 2017, Asociaţia Asociația Internațională a Transportatorilor Auto din Moldova (AITA) a fost zguduită de scandaluri, iar instanțele au abundat de recursuri. Confruntarea dintre cele două grupuri din cadrul Asociației a survenit după ce, în 2016, membrii AITA, în cadrul unei adunări generale, l-au demis cu majoritate de voturi pe președinte și au ales unul nou, iar Ministerul Justiției nu a vrut să facă modificările corespunzătoare în Registru.

Confruntarea de la AITA ar fi putut dura mult. Dar, după propunerea ministrului de atunci al Justiției, Vladimir Cebotari, de a-l alege președinte pe omul de afaceri Mihail Usatîi (în septembrie 2017, adunarea generală a AITA l-a aprobat în această funcţie – „I.“), confruntarea a început să scadă din intensitate. După întrevederea prim-ministrului Pavel Filip cu secretarul general al Uniunii Internaționale a Transporturilor Rutiere (IRU), Umberto de Pretto, s-a reușit şi temperarea conflictului dintre IRU și AITA. În acest sens, cele două instituţii au încheiat un memorandum, care stabilește standardele europene cu care trebuie să corespundă activitatea AITA.

INFOTAG: Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, în primul trimestru al anului 2018, volumul transporturilor de mărfuri a crescut comparativ cu perioada similară a anului 2017. Ce s-a schimbat în bine în activitatea IRU şi AITA?

S.M.:
Nimic. Şi nu numai eu presupun aşa, ci şi alţi membri ai Asociaţiei – Ştefan Varvarici, Eugen Gubceac, Gheorghe Agapii, Mihail Covalschi, Victor Tofan, Elena Livădaru… Memorandumul între AITA şi IRU nu este un panaceu, ci un plan de acţiuni pentru a face ordine în Asociaţie. Dar prevederile indicate în memorandum nu sunt îndeplinite. Dar la începutul anului 2018, Congresul IRU a examinat situația actuală din Moldova și România. Astfel, a fost luată decizia privind excluderea din IRU a Asociației Române pentru Transporturi Rutiere Internaționale, iar Republicii Moldova i-a fost acordat un termen ca până la sfârșitul anului 2018 să aducă activitatea AITA în conformitate cu standardele europene.

În decembrie 2018, reprezentanții IRU vor sosi în Moldova, vor efectua un audit, vor stabili faptele de neconformitate și vor exclude Moldova din sistemul Carnetului TIR. Iar aceasta va însemna o catastrofă pentru domeniu, deoarece transportatorii moldoveni se vor pomeni dintr-o dată în condiții financiare mult mai grave decât companiile de transport din țările europene.

În prezent, în Moldova se implementează activ sistemul european de garanţii T1, care, de asemenea, cere de la conducerea AITA o abordare profesională diferită faţă de sistemul Carnetului TIR.

Transportatorii din Republica Moldova au efectuat în mod tradițional un volum mare de transporturi de mărfuri din Turcia și Grecia în Rusia. Dar, în ultimul timp, aceste țări își protejează activ piața de transport. Astfel, din cele 1300 de autorizaţii, acordate Moldovei de către Conferinţa Europeană a Miniștrilor de Transport (CEMT), Rusia permite intrarea pe teritoriul său numai pentru 160 de autorizaţii.

Rusia a majorat semnificativ transporturile pe cale maritimă a containerelor din Grecia și Turcia către portul Novorossiysk. Iar apoi transportatorii ruși transportă mărfurile pe întreg teritoriul Rusiei.

„I.”: Noua conducere a AITA oare nu conştientizează seriozitatea consecinţelor ce le comportă excluderea Moldovei din sistemul Carnetului TIR?

S.M.:
Reieşind din chestiunile examinate la şedinţele Consiliului AITA, se pare că nu conştientizează. În loc să aibă grijă de dezvoltarea sistemului de transporturi internaționale, se discută doar problemele economice ale Asociației sau activitatea întreprinderilor în care AITA este fondator. Prevederile noului statut, adoptat în grabă, care, în opinia multor membri ai Asociației, necesită modificări și completări esenţiale, adesea nu sunt respectate.

Am trimis în repetate rânduri remarci argumentate în scris referitor la această chestiune, însă am primit fie nişte eschivări de la răspuns, fie solicitările au fost ignorate în general.

Astăzi, Consiliul Asociaţiei încearcă să obțină dreptul de a gestiona activele AITA. Deși acest lucru este interzis de prevederile statutului și de memorandumul încheiat cu IRU. Agenda şedinţelor arată că se desfășoară o activitate sistematică de împărțire și însuşire a bunurilor AITA de către un mic grup de fondatori. Asociația este condusă spre faliment anume în acest scop. Dacă se va întâmpla acest lucru, atunci ei vor dori să obțină la un preţ de nimic cele mai bune „părţi” din proprietate. Astfel, în statut a fost introdus un capitol privind procedura de lichidare a AITA.

„I.”: Dumneavoastră nu sunteţi membru al Consiliului. De unde ştiţi ce chestiuni sunt discutate la şedinţe?

S.M.:
Această informaţie este înregistrată în procesele-verbale ale Consiliului. Copiile acestora sunt expediate tuturor membrilor AITA.

AITA nu este un SRL, ci o organizaţie obştească. Ea are ale sarcini. În primul rând, ea este concepută ca să apere interesele transportatorilor auto internaţionali, dar nu să obţină profit. Dar dacă apare un rezultat financiar pozitiv, atunci profitul trebuie direcţionat spre scăderea costului Carnetului TIR.

Noul preşedinte al AITA, Mihail Usatîi, în loc să îmbunătăţească situaţia, dimpotrivă, a devenit şeful „comitetului” de împărţire a bunurilor Asociaţiei, în care au intrat susţinătorii conducerii anterioare a AITA.

Credem că încălcările comise de fostul președinte al AITA ar trebui investigate. Auditorul AITA a informat în scris conducerea AITA în legătură cu acestea. La şedinţa Consiliului, a fost luată o hotărâre privind investigarea încălcărilor ce ţin de „utilizarea irațională și abuzivă a mijloacelor financiare”. Dar, din păcate, noua administrație a AITA nu întreprinde nimic în această direcție. Aceasta arată că nimic nu s-a schimbat în activitatea ei.

Astăzi, majoritatea persoanelor aflate în fruntea AITA doresc să obțină proprietatea ei, deoarece companiile înființate și conduse de ele de mult nu mai efectuează transport internațional de mărfuri. Prin urmare, interesul lor constă în falimentul AITA și împărţirea activelor sale, lucru care nu corespunde nici normelor europene de activitate a organizațiilor obşteşti, nici principiilor de activitate a IRU.

„I.”: Pe ce se bazează o asemenea concluzie?

S.M.:
Pe faptul că planul de acţiuni privind restructurarea AITA, indicat în memorandumul cu IRU, nu se realizează. Dacă această atitudine iresponsabilă faţă de îndeplinirea cerințelor va continua şi în viitor, atunci, spre sfârşitul anului, problema excluderii Republicii Moldova din sistemul Carnetului TIR va fi din nou pe ordinea de zi a IRU.

Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, funcţionarii de rang înalt ar trebui cumva să se implice. În confruntarea din cadrul AITA, ei nu au fost nicidecum nişte simpli observatori. Acest lucru se referă şi la funcționari din cadrul Ministerului Justiției, care au refuzat să înregistreze deciziile adunării generale a Asociației în 2016, și la reprezentanți ai Procuraturii Generale, care au declarat că nu văd încălcări de lege din partea președintelui de atunci al Asociației, și la judecătorii care tergiversează examinarea litigiilor.

Dacă înregistrarea noului președinte, ales cu majoritate de voturi la adunarea din 2016 a fost boicotată evident de către Ministerul Justiției, atunci pentru introducerea datelor în Registru privind alegerea lui Mihail Usatîi în calitate de președinte al AITA a fost nevoie de câteva zile. Dacă inițial Procuratura Generală nu a atras atenție la încălcările comise de fosta conducere a Asociației, indicate de membrii AITA în adresări, atunci deja după ce a primit instrucțiuni cu privire la tragerea sa la răspundere, acestea au fost luate în considerare ca temei pentru deschiderea unui dosar penal împotriva lui. Aşadar, avem pus şi simplu o „justiție selectivă”.

Susţinerea din partea Ministerului Justiției și complicitatea din partea organelor de drept au dus la faptul că fostul președinte al AITA, Grigore Bernavschi, a simțit că nu poate fi pedepsit, fapt ce a dus la conflictul cu IRU, iar Moldova s-a pomenit în punctul de a fi exclusă din Carnetul TIR.

„I.”: În interviurile anterioare spuneaţi că Ministerul Justiţiei a tergiversat nejustificat înregistrarea hotărârilor adunării generale a Asociaţiei şi din acest motiv membrii AITA au fost nevoiţi să acţioneze ministerul în judecată. A fost examinată cererea?

S.M.:
Nu. La fel ca şi ale cereri de-ale noastre. Deşi cauzele nu au fost încetate. Se creează impresia că judecătorii procedează ca în povestea despre personajul din folclorul oriental, Nastratin Hogea, care a vrut să-l înveţe pe măgar să vorbească. La întrebarea oamenilor de ce a hotărât atât de uşor să-şi pună capul sub topor, el a răspuns: „În acest timp, fie eu, fie boierul, fie măgarul va muri”. Interesant, ce final preferă oare magistraţii?..

Nimeni nu vrea să explice de ce examinarea cererilor se tărăgănează. În acelaşi timp, noi insistăm în continuare pe faptul că adunarea la care a fost demis fostul preşedinte al AITA s-a desfăşurat fără încălcarea statutului Asociaţiei.

„I.”: Acum trei-patru ani, membrii Asociaţiei erau împotriva conducerii de atunci a AITA, care a decis, după cum aţi declarat anterior, să-şi însuşească bunurile Asociaţiei. Se pare că istoria se repetă. În caz de faliment, Dvs. şi ceilalţi membri ai AITA cum propuneţi să fie împărţite activele ei? Doar între membrii Asociaţiei?

S.M.:
Noi nu dorim lichidarea AITA. Dimpotrivă, vrem ca aceasta să funcționeze în continuare cu succes, în conformitate cu principiile internaționale ale activității unei organizații obşteşti. De aceea, susținem propunerile Uniunii Internaționale a Transporturilor de a separa problemele ce ţin de proprietate de activitatea Asociației.

„I.”: Însă dacă falimentul totuşi se va produce, cum credeţi că vor fi împărţite activele?

S.M.:
Între toţi deţinătorii de TIR. Căci şi datorită lor, celor care au cumpărat carnetele TIR, s-a format bunăstarea AITA.

„I.”: Propuneţi împărţirea bunurilor şi activelor în părţi egale între toţi deţinătorii de carnete TIR?

S.M.:
Să nu ducem situaţia la absurd. Trebuie să procedăm diferenţiat. Trebuie să ţinem cont şi de taxa de intrare de 5 mii de dolari, introdusă de fondatorii Asociației în anii ’90 ai secolului al XX-lea (pe atunci, cu aşa bani, puteai ușor să cumperi un apartament cu două camere la Chișinău), și de numărul de carnete TIR cumpărate de-a lungul anilor de când există AITA.

„I.”: Dacă deţinătorii de carnete TIR sunt şi utilizatori activi ai acestora, de ce ei nu sunt primiţi la AITA?

S.M.:
Atunci când ei s-au adresat prima dată la Asociaţie cu solicitarea de a cumpăra carnete TIR, li s-a propus să devină membri AITA şi, afară de taxa de garanţie de 5 mii de dolari, trebuiau să mai achite tot atâta drept taxă de intrare, dar ei au refuzat. Apropo, acum câţiva ani, anume fondatorii AITA erau cei care cumpărau până la 70% din carnete. Astăzi situaţia e total inversă.

„I.”: Ce alte cerinţe faţă de AITA a înaintat IRU în memorandum?

S.M.:
Retragerea din instanţele internaţionale a recursurilor înaintate de AITA împotriva IRU ca nefondate. Totodată, IRU a notificat AITA că, după finalizarea litigiilor judecătoreşti, toate costurile suportate de IRU trebuie să fie acoperite de Asociaţie. Este vorba de 200-300 de mii de euro.

„I.”: Asociaţia are aşa sume mari de bani?

S.M.:
Statutul AITA stipulează că fiecare membru al său, cu atât mai mult persoana cu funcţie de răspundere, poartă răspunderea personală pentru compensarea pagubelor materiale pe care le-a cauzat. Prin urmare, pentru această sumă, conducerea AITA ar trebui să înainteze recursuri fostului președinte împreună cu persoanele care l-au susținut în acţiunile lui. Trebuie să plăteşti pentru păcatele făcute!

De asemenea, pentru nerespectarea cerinţelor IRU trebuie trase la răspundere acele persoane care au prejudiciat imaginea ţării şi autoritatea prim-ministrului Pavel Filip. Deşi suntem la mijloc de vară, până în decembrie nu a mai rămas prea mult. Nu am vrea ca decizia IRU privind excluderea Moldovei din sistemul Carnetului TIR să fie ca un trăsnet din cerul senin!

Am acceptat să ofer acest interviu pentru ca funcţionarii de rang înalt să nu aibă motiv să spună că nu au fost la curent cu situaţia de la AITA.

„I.”: Mulţumim pentru interviu!

INFOTAG precizează: Urmând principiul obiectivităţii în reflectarea situaţiilor de conflict, agenţia este dispusă să prezinte şi punctul de vedere al altor organizaţii care sunt la curent cu situaţia de la AITA.

Commentarii [ 9 ] adaugă comentariu

  1. 2018.07.03 12:39 Mihai
    Este evident ca dl Magdaliuc vre sa fie presedinte si prelua conducerea la AITA.
  2. 2018.07.03 12:43 Efim
    Cred ca dl Florea este cel mai competent om, el stie ce acum are nevoe AITA...
  3. 2018.07.03 12:47 Laurentie
    Dl Usatii Mihai este om cinstit si eu nu cred ca cineva vre sa fura active la AITA.
  4. 2018.07.03 12:50 Laurentie
    Dl Usatii Mihai este om cinstit si eu nu cred ca cineva vre sa fura active la AITA.
  5. 2018.07.03 15:06 Aculina
    Aici este important sa stim pararea dl Usatii, care a schmbat situatia in AITA spre bine.
  6. 2018.07.06 12:25 Fima
    Este clar ca situatia la AITA este complicata, acolo evident ca exista conflict de interese.
  7. 2018.07.17 16:29 Ghimpusor
    La sfirsitu iulie el sa fie exclus din AITA si punctu!
  8. 2018.07.18 19:24 David
    El asteapta ajutor de la alt membrii AITA, dar ajutorul nu vine, si toti stiu de ce anume nu vine.
  9. 2018.07.19 11:36 Андрей
    Может быть господин Магдалюк и прав, или только частично прав, но все его рассуждения вряд ли найдут поддержку у монолита остальных членов Ассоциации, ПОЭТОМУ ВСЕ ПЫХТЕНИЯ ЗДЕСЬ ПРОСТО-НАПРОСТО - нарасные.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.