Interviu

​DUMITRU BRAGHIȘ: EXISTENȚA UNEI STRUCTURI, PRECUM A FOST COMSOMOLUL, AR FI NECESARĂ ȘI UTILĂ PENTRU REPUBLICA MOLDOVA

16 ianuarie, 2020

În contextul celei de-a 95-a aniversări de la formarea organizației comsomoliste din Moldova, fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Dumitru Braghiș, a relatat pentru agenția INFOTAG despre formarea și etapele din viața Comsomolului moldovenesc, precum și despre greșelile din istoria celei mai renumite mișcări de tineret.

INFOTAG: Dle Braghiș, în luna ianuarie, Comsomolul din Moldova împlinește 95 de ani. Vă rog să ne comunicați pe scurt cum s-a născut această organizație de tineret.

DUMITRU BRAGHIȘ: Am activat o perioadă îndelungată în această organizație și cred că a fost una dintre cele mai interesante părți a vieții mele. Eram tineri, plini de energie, orientați spre lucruri frumoase în acea perioadă.

Dacă ne referim la formarea Comsomolului, în ianuarie 1925, îndurând cumplita iarnă, aproximativ 100 de delegați s-au adunat la Balta, astăzi teritoriu ucrainean, pentru a declara formarea Comsomolului din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM).

În perioada respectivă, iernile nu erau atât de blânde precum sunt în prezent. În pofida acestui fapt, delegații au reușit să se adune și să pună în discuție problemele existente. Ulterior, aceștia au declarat formarea celei mai renumite organizații de tineret.

La început, Comsomolul număra 1400 de membri (tineri între 14 şi 28 de ani), dintre care 800 erau lucrători din agricultură. Majoritatea erau băieți, iar numărul fetelor era de aproximativ 200.

I: Din perspectiva zilei de astăzi, cum credeți, care au fost cele mai importante etape în viața și formarea Comsomolului moldovenesc și de ce?

D.B: Bineînțeles, perioada anilor 1925-1940, când Comsomolul din Moldova era încă o organizație foarte mică, nu poate fi considerată drept cea mai importantă perioadă în activitatea organizației.

După anul 1945, Comsomolul din Moldova a început să joace un rol mult mai important în viața politică, economică și socială a țării.

Haideți să ne amintim despre restabilirea distrugerilor provocate de cel de-al doilea război mondial. Totodată, cu participarea activă și susținerea tineretului din Moldova, au fost construite foarte multe obiecte noi. De exemplu, complexe zootehnice, sisteme de irigare destinate pentru majoritatea suprafețelor din Moldova, centrala termoelectrică de la Cuciurgan, uzina metalurgică din Rîbnița, fabrica de covoare din Ungheni ș.a. Aceste obiecte erau patronate de către organizația comsomolistă din Moldova și construite într-un termen foarte restrâns.

În perioada menționată, aproximativ 90-95% din tineri erau comsomoliști, respectiv, aceștia au participat activ nu doar la restabilirea și construirea industriei și economiei sovietice din Moldova, dar și din întreaga URSS. Avem mai multe exemple când tinerii din Moldova au participat la construcția obiectivelor de importanță majoră din URSS și de care, evident, ne bucurăm și astăzi.

I: În prezent, cine poate fi considerat succesorul legal al Comsomolului din Moldova?

D.B: În opinia mea, nimeni nu poate fi considerat succesorul legal al Comsomolului din Moldova. Acesta a fost o organizație unică și incomparabilă. Nu cred că o asemenea structură va mai exista, nu doar în spațiul ex-sovietic, ci, în general, în lume.

Pe de o parte, era o organizație politică de tineret a Partidului Comuniștilor. Dar, pe de altă parte, ținând cont de situația din țară, în perioada respectivă, era o organizație statală, respectiv, îndeplinea multe funcții de stat, cum ar fi educarea tineretului, formarea și participarea la diverse activități din domeniul sportului, culturii etc.

Din acest motiv, având în vedere că, în prezent, în Moldova există doar organizații de tineret ale partidelor politice, nu cred că cineva poate fi considerat succesorul legal al Comsomolului. Este absolut exclus.

Totodată, după părerea mea, existența unei asemenea structuri, cum a fost Comsomolul, ar fi necesară și utilă pentru Republicii Moldova. Aceasta ar asigura promovarea politicii statului. Există un șir de activități care pot și trebuie să fie promovate de o asemenea structură. Cu părere de rău, aceasta nu există nu doar în Moldova, dar și în multe alte țări ex-sovietice.

I: Credeți că tinerii de astăzi ar fi interesați și ar face față acelor responsabilități și angajamente asumate de tinerii comsomoliști în trecut?

D.B: Sunt ferm convins de acest lucru. Actualmente, tinerii sunt mult mai flexibili, dețin informații și au aptitudini enorme pentru a avansa într-un domeniu sau altul.

Poate nu întotdeauna au aceeași egalitate în posibilități, întrucât, în perioada noastră nu conta dacă ești fecior de miliardar sau de țăran – aveai acces liber la educație, la sănătate, la multe alte lucruri care îți permiteau să te promovezi, să te dezvolți și să demonstrezi ceea ce poți face.

În pofida acestui fapt, cu certitudine cred că există șansa ca o parte din activitățile care erau promovate de organizațiile comsomoliste să fie implementate și în prezent.

I: În elita moldovenească există mulți funcționari de stat care au făcut parte din Comsomol. Cum credeți, de ce acestora le este rușine de apartenența lor la Comsomol în perioada sovietică?

D.B: Cred că nu aveți dreptate în acest sens. Îi cunosc pe majoritatea acestor funcționari. Multe persoane sunt mândre că au făcut parte din această organizație de tineret. Există mai puțin de 10 persoane – iar raportat la numărul de membri, este o cifră nesemnificativă – care, într-un fel sau altul, s-au dezis de activitatea sa din Comsomol și încearcă să demonstreze o anumită atitudine negativă față de acesta.

I: Pe lângă funcțiile politice, ideologice, educaționale, Comsomolul din Moldova a avut și activități economice care aduceau un anumit venit în organizație. Cum poate fi pe scurt descrisă această funcție?

D.B: Pe atunci, existau detașamente de construcții studențești, Biroul de Turism Internațional al Tinerilor „Sputnik”, diverse tabere de odihnă și multe alte activități de business, precum le numim în prezent, care aduceau un venit. Dar important este să menționăm că toate aceste venituri erau orientate spre soluționarea problemelor cu care se confrunta tineretul în perioada respectivă. Banii nu erau împărțiți între funcționarii din Comsomol sau organele comsomoliste, ci, la necesitate, erau strict direcționați într-un domeniu sau altul.

I: În opinia dumneavoastră, ce a fost incorect sau chiar greșit în istoria Comsomolului moldovenesc?

D.B: Evident, nu putem spune că toate lucrurile implementate de Comsomolul moldovenesc au fost absolut corecte. Una dintre cele mai mari greșeli din toată perioada de activitate a Comsomolului a fost ideologizarea excesivă a activității organizației. În opinia mea, acest lucru a dăunat foarte mult Comsomolului moldovenesc. Nu toți tinerii erau de acord cu principiile și ideologia promovată de organizație. Acest lucru a dus la reticența unei părți din societate față de Comsomol.

Pe de altă parte, astăzi putem menționa zeci și sute de direcții de activitate, unde Comsomolul moldovenesc și-a lăsat amprenta și de care ne bucurăm în prezent.

I: Personal pentru Dumitru Braghiș, ce înseamnă anii petrecuți în Comsomol?

D.B: În primul rând, înseamnă anii tinereții. Sau chiar cei mai memorabili ani din viață. Chiar dacă am activat în Comsomol pe parcursul a 10-12 ani, cred că aceasta a fost una dintre cele mai interesante perioade. A fost perioada în care am realizat multe lucruri, am acumulat cunoștințe enorme, am găsit prieteni cu care și astăzi conlucrăm, discutăm, ne întâlnim.

Foarte des aduc un exemplu. Din satul meu natal Grătiești, din școala mea, am fost unicul care, inclusiv datorită Comsomolului, a ajuns să devină și prim-ministru al Republicii Moldova. Indiscutabil, a fost o școală foarte bună pentru mine.

I: Dumneavoastră sunteți șeful comitetului de organizare a evenimentului solemn, care va avea loc la Palatul Național „Nicolae Sulac”. Vă rog să ne relatați câteva detalii despre acest eveniment.

D.B: Vă mulțumesc pentru această întrebare. La data de 18 ianuarie, la ora 12.00, la Palatul Național „Nicolae Sulac” va avea loc o întâlnire a prietenilor și un concert consacrat celei de-a 95-a aniversări a formării organizației comsomoliste din Moldova.

De fapt, nu este o activitate politică, ci o activitate de comemorare a celor care au activat în Comsomol.

Invităm delegațiile din toate raioanele Moldovei. De asemenea, va participa o delegație din Ucraina, unde, de fapt, s-a format Comsomolul moldovenesc. Purtăm negocieri și cu delegații din alte țări.

Concertul de bază este organizat cu participarea laureaților premiului Comsomolului Leninist din URSS și ai premiului „Boris Glavan” din cadrul Comsomolului moldovenesc.

Încă o dată vreau să menționez că evenimentul nu are absolut nicio conotație politică. Având în vedere că vârsta majorității absolute care a activat în Comsomol depășește 60 de ani, dorim să organizăm o întâlnire prietenoasă și călduroasă.

Inclusiv prin intermediul Dvs., vreau să invit toți doritorii să ne contacteze prin organizațiile teritoriale comsomoliste și să participe alături de noi, la data de 18 ianuarie, la Palatul Național „Nicolae Sulac” la celebrarea celei de-a 95-a aniversări a formării organizației comsomoliste din Moldova.

I: Vă mulțumim pentru interviu!

Commentarii [ 7 ] adaugă comentariu

  1. 2020.01.16 11:45 Anton
    Comsomol este mort si punctu!
  2. 2020.01.16 11:59 Victoria
    Dl Braghis are dreptate, atunci a fost bine si interesant.
  3. 2020.01.16 12:01 Maria
    Pentru comsomol locu este la Doina...
  4. 2020.01.20 10:39 Laura
    Asta a fost in viata sute de mii de oamenii din Moldova si asta inseamna macar ceva-ceva.
  5. 2020.01.20 12:44 Eva
    Asa ceva sa fie omenesti cu suflet si inimea cel care a fost chindva membrii.
  6. 2020.01.20 12:46 Zosim
    Nu perdeti degeaba banii, domnilor, comsomol demult este mort!
  7. 2020.01.20 12:50 Ivan
    Ne budet li eto pohoje na pir vo vremea ciumi?

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.