Politică

IURIE LEANCĂ: MOLDOVA ÎȘI POATE CONSOLIDA NEUTRALITATEA, CREÂND UN FUNDAMENT SOLID PENTRU STABILITATEA ÎN REGIUNE

20 iunie, 2014

„Integrarea europeană a Republicii Moldova presupune consolidarea suveranităţii, dar nu o vulnerabilizare a statului”, a dat asigurări, joi, premierul Iurie Leancă, la deschiderea Forumului Uniunea Europeană – Moldova, care se desfăşoară la Bălţi.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, şeful executivului a afirmat că, prin întărirea instituţiilor, Republica Moldova va putea să-şi consolideze şi statutul de neutralitate, după modelul Austriei sau al Suediei, state membre ale UE, dar în afara NATO.

„Integrarea noastră europeană înseamnă, înainte de toate, consolidarea suveranităţii Republicii Moldova, nu diminuarea sau vulnerabilizarea acesteia. O vom face prin fortificarea instituţiilor statului, devenind parte a unei familii de ţări prospere, relaţiile dintre care se bazează pe respect reciproc. Pe modelul unor ţări precum Austria sau Suedia avem şansa să consolidăm şi noi conceptul de neutralitate, fapt ce va crea un fundament solid al stabilităţii în regiune”, a susţinut Iurie Leancă.

Potrivit şefului guvernului, „integrarea europeană va fi benefică şi pentru regiunea transnistreană şi pentru autonomia găgăuză, şi pentru nordul RM, inclusiv Bălţi”.

De altfel, majoritatea invitaţilor la acest forum organizat cu o săptămână înainte de semnarea Acordului de Asociere cu UE, prevăzută pentru 27 iunie, au transmis următoarele mesaje: că documentul „nu este îndreptat împotriva Rusiei”, că UE nu are pretenţii hegemonice şi că parcursul european este singura opţiune care poate asigura reformarea statului.

Astfel, ministrul german pentru cooperare economică şi dezvoltare, Gerd Muller, a subliniat că „Moldova face parte din viitorul european”.

Oficialul german a exprimat disponibilitatea Germaniei de a susţine Republica Moldova în modernizarea infrastructurii şi efectuarea reformelor interne, subliniind necesitatea de a combate corupţia.

„Uniunea Europeană nu este interesată de colonizarea, ci de modernizarea Republicii Moldova”, a dat asigurări şi şeful secţiei politice şi economice din cadrul Delegaţiei UE în Moldova, Wichter Slagter.

El a încercat să explice avantajele apropierii de UE, dând drept exemplu experienţa Poloniei şi a Ucrainei, care, cu 25 de ani în urmă erau la acelaşi nivel de dezvoltare. La ora actuală însă, PIB-ul pe cap de locuitor în Polonia, stat membru UE din 2004, este de trei ori mai mare în comparaţie cu al vecinului său estic.

„Acordul de Asociere va ajuta industria Republicii Moldova să devină mai competitivă”, a spus Wichter Slagter.

El a subliniat că Acordul de Asociere se întemeiază pe respectarea deplină a suveranităţii Republicii Moldova şi nu împiedică nicidecum menţinerea neutralităţii.

„UE nu este NATO. UE este UE”, a spus oficialul european, arătând că o serie de state membre ale UE, dintre care Finlanda, Austria, nu fac parte şi din Alianţa Nord-Atlantică.

Potrivit lui, graţie acestui acord, Republica Moldova va deveni „mai interesantă pentru investitori” şi va putea constitui „un pod între est şi vest”.

Deputatul polonez Andrzej Halicki a pledat pentru „extinderea securităţii în partea de est a Europei”, afirmând că, dacă UE are aşteptări mai mari de la Republica Moldova, trebuie să aloce şi mai multe resurse pentru modernizarea statului.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.