Politică

​MIHAI GHIMPU L-A AMENINŢAT PE IGOR DODON CU SABIA LUI ŞTEFAN CEL MARE

01 decembrie, 2016

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat că „va lupta” împotriva Preşedintelui ales al Moldovei, Igor Dodon, cu sabia domnitorului Moldovei, Ştefan cel Mare. Potrivit agenţiei INFOTAG, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, el a prezentat copia săbiei, subliniind că „acesta este răspunsul dat lui Dodon la intenţia lui de a demola monumentul victimelor ocupaţiei sovietice şi ale regimului comunist, din centrul Chişinăului”.

„Sabia lui Ştefan cel Mare este mai puternică decât tancurile ruseşti. Iar pe Dodon îl avertizez să lase piatra în pace. Această piatră vine în memoria celor care au suferit în urma ocupației sovietice, după ce au avut loc deportări, foamete organizată”, a spus Ghimpu despre piatra care a fost instalată pe când el se afla în funcţia de preşedinte în exerciţiu.

El l-a mai acuzat pe Dodon de făţărnicie, deoarece „Preşedintele ales îşi numeşte pe români fraţi şi, în acelaşi timp, îndeplineşte comenzile Kremlinului”.

„În noaptea când Dodon a câştigat alegerile, la sediul Partidului Socialiştilor era afişat drapelul Rusiei. Mai mult chiar, el i-a numit pe români fascişti. Şi după ce a câştigat, a recunoscut că noi cu românii avem rădăcini comune”, a amintit liderul PL.

El a criticat şi intenţia lui Igor Dodon de a interzice mişcările unioniste în Moldova.

„Acest lucru contravine Constituţiei RM, care garantează cetăţenilor libertatea de exprimare”, a spus Ghimpu, care, în campania sa electorală pentru alegerile prezidenţiale, s-a axat pe sloganuri unioniste.

De asemenea, el a amintit că Dodon nu va putea lua hotărâri radicale, pentru că ţara este condusă, în primul rând, de Parlament.

„În acest mod, ţara va continua să meargă spre Uniunea Europeană, deşi Preşedintele este prorus. Noi, majoritatea parlamentară, vom continua parcursul european care neapărat va duce la unirea Moldovei cu România. Lui Dodon îi recomand să se concentreze pe ordine și medalii”, a încheiat Ghimpu.

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2016.12.01 16:54 Grigore
    Nu cred ca asta este normal...
  2. 2016.12.01 17:02 David
    Am impresie ca dl Salaru are 100 de procente dreptate.
  3. 2016.12.02 08:42 Ilies
    Voronin are draptate chind spuna ceva despre dl Ghimpu...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.