Politică

​PREŞEDINTELE MOLDOVEI PLEDEAZĂ PENTRU INTRODUCEREA SISTEMULUI ELECTORAL MIXT LA ALEGERILE PARLAMENTARE

18 aprilie, 2017

Preşedintele Moldovei, Igor Dodon, pledează pentru introducerea sistemului electoral mixt la alegerile parlamentare. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a declarat marţi, în cadrul unui briefing.

„Am decis să propun sistemul mixt – 51 de deputaţi să fie aleşi pe listele de partid, iar 50 de deputaţi să fier aleşi prin vot uninominal. Dintre aceştia 25 de deputaţi să fie aleşi de diasporă şi de reprezentanţii regiunii transnistrene, iar 25 de deputaţi – de restul populaţiei. Având în vedere că la etapa actuală noi nu putem asigura deschiderea secţiilor de votare în stânga Nistrului, dar totuşi trebuie să asigurăm cetăţenilor dreptul la vot, ei vor avea posibilitatea să voteze la secţiile de votare din dreapta Nistrului, sub controlul Comisiei Electorale Centrale”, a declarat Dodon.

El a mai propus ca votarea cetăţenilor peste hotare să se desfăşoare timp de două zile, iar la fiecare secţie trebuie să fie aduse câte 5 mii de buletine de vot (în prezent, acest număr este de 3 mii – „I.”).

„Numărul secţiilor de votare peste hotare trebuie urmează a fi stabilit în conformitate cu datele oficiale prezentate de către instituțiile de stat din țara unde se află cetățenii moldoveni. Aceasta înseamnă că în Federaţia Rusă trebuie să fie deschise cel puţin 150 de secţii de votare, în Italia, unde locuiesc circa 200 mii de moldoveni, să fie deschise cel puţin 40 de secţii. Acest lucru este necesar pentru a asigura accesul diasporei la alegeri”, a spus el.

Preşedintele a propus ca studenţilor să le fie acordat dreptul de a vota la locul de studii, nu doar la locul de trai, cum este în prezent. Pentru înregistrarea candidaţilor la funcţia de deputat se propune un număr minim de 600 de semnături, iar nu de 1500, după cum propun susţinătorii introducerii sistemului electoral uninominal.

„Îndemn Partidul Democrat să-şi retragă proiectul de lege privind introducerea sistemului uninominal. Sper că majoritatea parlamentară conştientizează riscurile şi nu va insista. Trebuie să iniţiem discutarea noului proiect de lege privind sistemul electoral mixt. Aceasta ar fi soluţia pentru situaţia actuală, alta nu există”, a subliniat şeful statului.

El a criticat iniţiativa PDM de introducere a sistemului electoral majoritar în locul sistemului proporţional actual. Dodon a calificat această iniţiativă drept una „categoric inacceptabilă” şi a solicitat retragerea proiectului de lege din Parlament.

„Guvernanții încearcă să treacă la sistemul electoral, înțelegem de ce se vine cu o asemenea propunere, căci cei care au fost la guvernare de 7-8 ani mai vor o șansă, încearcă prin modificarea sistemului electoral ca să-și creeze un confort”, a declarat Dodon.

El a anunţat că dispune de informaţii precum că guvernarea planifică pentru zilele următoare să pună proiectul lor de lege la vot, căci au deja 55 din 101 deputaţi care sunt dispuşi să voteze pentru reforma sistemului electoral, fără să mai aştepte avizul Comisiei de la Veneţia.

„Constat cu îngrijorare că coaliția majoritară încearcă să meargă și în continuare cu implementarea acestui sistem. Aceasta ar fi o crimă împotriva sistemului democratic din Moldova, va duce la lichidarea sistemului de partid, ceea ce va fi un pas înapoi. Eu sunt categoric împotriva sistemului uninominal şi consider că aceasta este o provocare împotriva sistemului democratic de desfăşurare a alegerilor. Nu voi permite ca acest proiect să fie adoptat”, a declarat Igor Dodon.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2017.04.18 20:12 Grigore
    Igor acum sa Anita pe Vlad ca pe Irma Vlad sa Anita pe Igor...
  2. 2017.04.18 20:20 Vadim
    Do Dodon face politics sa, el bee sa o Tina punters dupa 2018.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.