Politică

​CEHIA SPRIJINĂ REFORMELE DE INTEGRARE EUROPEANĂ A MOLDOVEI – AMBASADORUL ZDENĚK KREJČÍ

25 aprilie, 2017

Cehia sprijină reformele de integrare europeană a Moldovei, a declarat Ambasadorul Cehiei la Chişpinău, Zdeněk Krejčí, marţi, în cadrul unei întrevederi cu prim-ministrul Pavel Filip.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la serviciul de presă al Guvernului, interlocutorii au discutat agenda vizitei prim-ministrului Pavel Filip la Praga în perioada 8-9 mai.

Oficialii au discutat despre relaţiile bilaterale moldo-cehe şi despre noile perspective de aprofundare a cooperării. În acest sens, Prim-ministrul Pavel Filip a reiterat importanţa colaborării pragmatice pe dimensiunea comercial-economică, menţionând planificarea celei de-a treia şedinţe a Comisiei interministeriale moldo-cehe de cooperare în domeniul economic, la Chişinău, în luna septembrie, precum și a unui business forum bilateral în cadrul acesteia.

Un alt subiect la care s-au referit oficialii vizează Agenda de reforme a Guvernului, un accent aparte fiind pus pe reforma administraţiei publice şi cea a justiţiei. În acest context, Prim-ministrul a subliniat importanţa optimizării şi transparenţei tuturor proceselor.

„Reformele nu se fac prin declaraţii, ci prin acţiuni concrete. Pas cu pas, vom reuşi implementarea reformelor calitative spre beneficiul cetăţenilor”, a spus Filip.

Diplomatul ceh a subliniat angajamentul Cehiei de a susţine dezvoltarea Republicii Moldova pe termen lung, prin menţinerea ţării în lista statelor de interes pentru economia cehă şi a îndemnat întreprinzătorii moldoveni să fie mai activi pe piaţa cehă.

La final, părţile au stabilit noi domenii de cooperare, precum sectorul apărării, investiţional şi cel al planificării teritoriale.

INFOTAG precizează: În acest an Republica Moldova şi Republica Cehă sărbătoresc 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, perioadă în care Agenţia cehă pentru dezvoltare a oferit ţării noastre susţinere în mai multe domenii prioritare, printre care: democraţia şi drepturile omului, infrastructura socială şi servicii, agricultura, silvicultura, aprovizionarea cu apă şi canalizare, protecţia mediului înconjurător.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2017.04.25 18:39 Ana
    Bravo, este foarte si foarte activ ambasadorul Cehiei in Moldova.
  2. 2017.04.25 18:44 Nicolae
    Noi trebue sa pastram relatiile si dezvoltam comertu.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.