Politică

​PREŞEDINTELE PARTIDULUI DEMOCRAT, VLAD PLAHOTNIUC, EFECTUEAZĂ O VIZITĂ ÎN SUA

17 mai, 2017

Preşedintele Partidului Democrat (PDM), Vlad Plahotniuc, efectuează o vizită în SUA. Despre aceasta au comunicat pentru agenţia INFOTAG surse de la Washington.

Potrivit informaţiilor preliminare, Plahotniuc va avea o agendă încărcată timp de câteva zile. El se va întâlni cu adjunctul asistentului secretarului de stat pentru afaceri europene și eurasiatice, Bridget Brink, precum și cu alți reprezentanți ai Departamentului de Stat și Congresului SUA. El se va întâlni, de asemenea, cu liderii mai multor organizații și instituții nonguvernamentale. În timpul vizitei, el are programată o întâlnire cu jurnaliștii și interviuri pentru unele surse media internaționale de renume.

PDM deocamdată nu a anunţat despre vizita lui Vlad Plahotniuc în SUA.

Vizita este organizată de companiile internaţionale care se ocupă de promovarea PDM şi a liderului acestuia. La mijlocul anului trecut, PDM a semnat un contract de colaborare cu compania „Podesta Group” (SUA). Potrivit contractului, PDM îi achită câte $150 mii pe trimestru – $600 mii pe an. În anul trecut, „Podesta Group” a organizat deja o vizită a lui Plahotniuc la Washington. În timpul acelei vizite s-a anunţat pentru prima dată că Vlad Plahotniuc este coordonatorul executiv al coaliţiei de guvernare din RM.

Fondatorul „Podesta Group” este Tony Podesta, considerat a fi un apropiat al lui Barack Obama. El este unul din cei mai mari lobbyşti din Washington. La alegerile prezidenţiale din SUA de anul trecut el a condus campania electorală a lui Hillary Clinton.

În martie 2017, PDM a semnat un contract cu o altă companie americană, „Burson-Marsteller”. Potrivit informaţiilor oficiale, aceasta este specializată în relaţiile publice, comunicare şi management de criză. În diferite perioade, printre clienţii săi au fost guverne ale Rusiei şi României, „Partidul Regiunilor” din Ucraina, în perioada când era condus de Viktor Ianukovici, și dictatorul argentinian Jorge Videla. Publicaţia moldovenească Newsmaker a încercat să afle detaliile contractului PDM cu „Burson-Marsteller”, însă reprezentanţii companiei au declarat că „contractul este secret comercial şi nu poate fi divulgat”.

Commentarii [ 5 ] adaugă comentariu

  1. 2017.05.17 14:53 Eva
    Asta deja este solid si pragmatic...
  2. 2017.05.17 14:55 Filea
    Dl Plahotniuc zacistil pole i teperi on ne vidit v upor sebe concurentov...
  3. 2017.05.17 16:49 Liza
    La disu tot functioneaza sistematic, fie care hotarirea are sens si este logica!
  4. 2017.05.17 17:34 Indigo
    Interesant, dl Plahotniuc este in lista 28 de persoane care au legatura directa de furtul milliardului? De ce Kroll atita timp nu vre sa spune nimic?
  5. 2017.05.18 08:45 Аntioh
    Eu asa ghindesc, dl Plahotniuc stie ce vre si de ce vrea.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.