Politică

PREŞEDINTELE IGOR DODON A DECLARAT CĂ MOLDOVA ESTE INTERESATĂ SĂ PREIA PREŞEDINŢIA ÎN CADRUL CSI

12 octombrie, 2017

Preşedintele Igor Dodon a declarat că Republica Moldova este interesată să preia preşedinţia în cadrul CSI. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a scris pe pagina sa de facebook, comentând rezultatele summit-ului şefilor statelor CSI, care a avut loc miercuri la Soci.

„Am remarcat cu regret că Moldova a ratat posibilitatea de a prelua președinția CSI în 2017. Dar, nu renunţăm la această idee şi vom depune eforturi pentru obţinerea acestui statut. Am exprimat interesul Moldovei pentru preluarea preşedinţiei în cadrul CSI, în viitorul cel mai apropiat. Trebuie să dezvoltăm cooperarea atât spre Vest, cât şi spre Est. Potenţialul enorm al cooperării noastre cu partenerii din Est rămâne nevalorificat pe deplin. Sunt convins că Moldova trebuie să aibă un rol mai activ în spaţiul post-sovietic, în special în cadrul CSI şi UEEA”, a declarat Dodon.

El a menţionat că în discursul pe care l-a rostit la summit-ul de la Soci „a menţionat importanţa existenţei CSI în interesele tuturor membrilor săi”.

„Separaţi, fără o interacțiune între noi, demult am fi fost, unul câte unul, dezmembraţi pe eşafodul geopolitic. Nu este doar o metaforă, ci şi o realitate a zilelor noastre. Mulţi dintre noi au perceput existența unor asemenea procese distructive în ţările proprii”, a subliniat Preşedintele.

Potrivit lui, „nu doar dezvoltarea economică, dar şi însăşi statalitatea Moldovei depind de stabilitatea şi procesele pozitive din ţările CSI şi din UEEA. Pentru noi, existența CSI şi a UEEA este fără echivoc o chestiune de supravieţuire ca stat”.

El a menţionat că în setul de decizii adoptate la summit-ul de la Soci se regăseşte cea cu privire la „declararea anului 2020 drept An al aniversării a 75-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei”.

„Un alt document important rezultat din întrevederea noastră este Declarația comună a șefilor de state cu privire la sprijinul institutului familiei și valorilor familiale tradiționale. Familia reprezintă veriga de legătură dintre generații, constituind fundamentul în asigurarea unui viitor sănătos și stabil al societății”, a scris Dodon.

Potrivit lui, declarația relevă „stringența interacționării întru soluționarea problemelor ce țin de violența în familie, încălcarea drepturilor copilului, inclusiv în vederea creșterii culturii în educație, a prevenirii, combaterii și anchetării abuzurilor împotriva copiilor și reducerii mortalității infantile. Textul Declarației semnate de către noi urmează a fi transmis ONU, OSCE şi altor organisme internaționale”.

El a mai spus că au fost adoptate Conceptele statelor-membre ale CSI privind combaterea corupţiei, combaterea activităţilor de legalizare a veniturilor obţinute pe căi ilegale, a finanţării terorismului şi distribuire a armamentului de distrugere în masă şi alte decizii.

Preşedinţia în CSI se realizează prin rotaţie, în ordine alfabetică, de către toate ţările membre. În 2016, Moldova a refuzat să deţină preşedinţia în 2017, de aceea, preşedinţia a fost preluată automat de Rusia. Anterior, Rusia a mai preluat preşedinţia în cazurile când alte ţări refuzau această misiune.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2017.10.12 10:04 Dumitru
    CSI deja este mai mult moarte de chit vie...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.