Politică

MINISTRUL JUSTIŢIEI A DECLARAT CĂ ÎŞI VA DA DEMISIA DUPĂ PUBLICAREA CONVORBIRII SALE TELEFONICE CU VEACESLAV PLATON

12 martie, 2018

Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, a declarat că îşi va da demisia după ce postul de televiziune de opoziţie Jurnal TV a publicat o convorbire telefonică a sa cu unul dintre participanţii la operaţiunea Landromat, omul de afaceri Veaceslav Platon.

Potrivit agenţiei INFOTAG, Tănase a scris duminică pe pagina sa de facebook că în următoarele zile îi va prezenta premierului Pavel Filip cererea de demisie. El a declarat că este nevoit să facă acest lucru deoarece „nu a preluat portofoliul de ministru pentru a deveni țintă electorală”.

„Este în spiritul valorilor europene ca orice funcție de demnitate publică să se bazeze mai întâi de toate pe încredere publică. Atunci când această încredere este periclitată, chiar și de motive lipsite de pertinență, orice inițiativă, cât de bună ar fi, nu va da rezultatul scontat. Interesul personal nu poate fi pus deasupra interesului general. În acest context, am ajuns la concluzia ca cea mai potrivită soluție în situația creată este să-mi prezint în zilele ce urmează demisia din funcția de ministru al Justiției, astfel încheindu-mi cariera publică”, a scris Tănase.

El i-a mulţumit premierului Pavel Filip pentru încrederea acordată și colegilor miniștri din Guvern „cu care a avut o colaborare frumoasă, în binele oamenilor din Republici Moldova”.

Demisia a urmat după ce, vineri, postul de televiziune Jurnal TV a publicat înregistrarea unei convorbiri telefonice cu fostul om de afaceri și bancherul Veaceslav Platon. În timpul convorbirii, care a avut loc în 2015, s-a constatat că principalul beneficiar al furtului miliardului de dolari din sistemul bancar al Moldovei este oligarhul Vlad Plahotniuc. În timpul convorbirii telefonice, Tănase a confirmat că la furtul miliardului a participat şi fostul guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguţanu, și mai spune că „în Moldova, ca și în țările africane, legile nu se respectă”.

Imediat după publicarea înregistrării, Alexandru Tănase nu intenţiona să-şi dea demisia. Iniţial, el a declarat că „în in spatele unor asemenea sifonări sunt interese în egală măsură de mârșave și meschine”. El s-a indignat că „în Moldova publicarea unor interceptări ilegale este la fel de imorală ca și interceptarea propriu-zisă”, iar aceasta înseamnă că „această țară are nevoie de reforme profunde”.

În înregistrarea audio publicată, Tănase și Platon vorbesc cordial, adresându-se unul altuia pe nume – Saşa și Slava. La acel moment, Tănase era președintele Curții Constituționale, iar Platon la scurt timp a fost arestat. Prin intermediul băncilor sale, în cadrul așa-numitei operațiuni Landromat, din Rusia au fost spălate aproximativ $22 mlrd. În anul 2017, Platon a fost condamnat la 18 ani de închisoare, iar apoi – încă 12 ani.

Alexandru Tănase a fost ministru al Justiției în perioada 2009-2011, iar în anii 2011-2017 a fost președintele Curții Constituționale. Anume în această perioadă, Curtea Constituțională a adoptat o serie de decizii foarte controversate: revenirea la alegerile prezidențiale directe; faptul că Declarația de Independență prevalează asupra Constituției și, prin urmare, limba oficială este limba română, și nu limba moldovenească; că armata rusă din Transnistria este una de ocupaţie și încalcă neutralitatea Moldovei.

După încheierea mandatului de președinte al Curții Constituționale, în primăvara anului 2017, Tănase a revenit la avocatură, iar la 10 ianuarie 2018 a fost din nou numit ministru al Justiției. De data aceasta, Tănase, în vârstă de 48 de ani, a declarat că prin demisia sa pune punct carierei sale politice.

Dacă demisia este acceptată de premier, Președintele Igor Dodon va semna decretul de demisie. Unii analiști spun că Partidul Democrat va propune în funcţia de ministru al Justiției candidatura deputatului PDM, a fostul comunist Sergiu Sîrbu. Dacă șeful statului refuză să semneze decretul privind numirea noului ministru, Curtea Constituțională va trebui din nou să recurgă la suspendarea temporară din funcție a Președintelui Igor Dodon.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2018.03.12 13:21 Bela
    Nu cred, ca el trebue sa da demisia...
  2. 2018.03.12 13:24 Fima
    Filip nu trebue sa da acord la demisia dl Tanase!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.