Politică

PREŞEDINTELE IGOR DODON A SEMNAT DECRETUL DE NUMIRE A VICTORIEI IFTODI ÎN FUNCŢIA DE MINISTRU AL JUSTIŢIEI

19 martie, 2018

Victoria Iftodi a fost numită ministru al Justiţiei Moldovei. Potrivit agenţiei INFOTAG, decretul a fost semnat luni de Preşedintele Igor Dodon, la propunerea prim-ministrului Pavel Filip.

„După discuțiile cu prim-ministrul Pavel Filip și doamna Victoria Iftodi, candidat la funcția de ministru al Justiției, am semnat decretul de numire a ei în această funcție”, a comunicat Dodon pe pagina sa de facebook.

El a menţionat că „o cunoaşte personal de foarte mult timp pe doamna Iftodi”.

„Cred că este una dintre puținele persoane, recomandate de majoritatea parlamentară pentru funcția de ministru, care ar corespunde criteriilor de integritate, persoană care sper că se va impune și va promova reformele necesare în justiție”, a remarcat Dodon.

Am discutat în detaliu despre necesitatea stringentă de realizare a reformelor reale în sectorul justiției.

Timp de aproape un an și jumătate de când Igor Dodon este Președinte, Iftodi a devenit primul ministru numit prin decret prezidențial. Devenind Președinte, Igor Dodon a semnat decrete privind demisia a cinci miniștri, dar nu a fost de acord să numească noi membri ai Guvernului, propuși de coaliția de guvernare. De fiecare dată, Curtea Constituțională l-a suspendat temporar pe Președinte, decretele de numire fiind semnate de președintele Parlamentului, Andrian Candu.

Victoria Iftodi este jurist de profesie, din 1993 activând în calitate de notar. În 2003 a ocupat funcţia de viceministru, apoi de ministru al Justiţiei în perioada 2004-2006. Din 2006 până în 2009 a fost ambasadoarea Moldovei în Franţa şi reprezentantul RM la UNESCO. În 2009, după ce PCRM a pierdut puterea în Moldova, ea a fost rechemată din funcţie. Din 2016 până în mai 2017 a fost membru al Consiliului Naţional de Integritate. La 3 mai 2017, ea a fost numită judecător la Curtea Constituţională, înlocuindu-l în această funcţie pe Alexandru Tănase, al cărui mandat a expirat.

Victoria Iftodi şi Igor Dodon au fost colegi de guvern. În Cabinetul de miniştri, când ea era ministru al justiţiei, Dodon era ministru al Economiei. Săptămâna trecută, participând la o emisiune televizată, liderul Partidului Comuniştilor, fostul preşedinte Vladimir Voronin, şi-a exprimat convingerea că, de această dată, Igor Dodon va numi ministrul propus de Partidul Democrat.

„Ei uu lucrat împreună în același guvern. Igor Dodon nu are argumente pentru a respinge candidatura Victoriei Iftodi”, a spus Voronin.

După cum a informat anterior INFOTAG, săptămâna trecută, fostul ministru al Justiţiei, Alexandru Tănase, şi-a anunţat demisia după ce postul de televiziune de opoziţie Jurnal TV a publicat o convorbire telefonică a sa cu unul dintre participanţii la operaţiunea Landromat, omul de afaceri Veaceslav Platon. În timpul convorbirii telefonice, Tănase a spus că „în Moldova, ca şi în ţările africane, legile nu se respectă”. De asemenea, el a criticat reforma justiţiei, care se desfăşoară la solicitarea Uniunii Europene.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2018.03.19 15:44 Victor
    Ce idilie frumoasa!
  2. 2018.03.19 17:57 David
    Este bine chind noi vedem colaborarea intre puterile de stat.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.