Politică

LUNI, MOLDOVA VA OBŢINE STATUTUL DE OBSERVATOR AL UNIUNII ECONOMICE EURASIATICE

14 mai, 2018

Luni, Republica Moldova va obţine statutul de observator al Uniunii Economice Eurasiatice (UEEA). Potrivit agenţiei INFOTAG, decizia va fi luată în cadrul reuniunii Consiliului Suprem Economic Eurasiatic, care se desfășoară la Soci.

Președintele Igor Dodon a scris pe pagina sa de facebook că întreprinde o vizită la Soci, unde va participa la ședința Consiliului Suprem Economic Eurasiatiс în calitate de invitat special. El a mai scris că în marja summit-ului sunt preconizate mai multe întrevederi, inclusiv cu președinţii Federației Ruse, Republicii Belarus, Republicii Kazahstan, dar și cu noul prim-ministru al Armeniei.

Publicaţia rusă „Kommersant” scrie luni că statutul de observator „nu va aduce niciun beneficiu practic deosebit pentru Moldova, în schimb, președinte prorus Igor Dodon va putea folosi acest lucru la viitoarele alegeri parlamentare din toamnă”.

Potrivit publicației, mai întâi, șefii delegațiilor la Soci vor semna protocolul cu privire la statutul de observator, vor stabili drepturile și responsabilitățile acestuia, iar apoi vor semna decizia de a acorda statutul Moldovei. Acest lucru va conferi președintelui republicii dreptul de a participa la summit-urile UEE, fără dreptul de a influența luarea deciziilor.

„Statutul de observator nu va aduce Chișinăului niciun avantaj economic. Conform proiectului de regulament, aprobat în august 2017 și publicat pe site-ul Comisiei Economice Euroasiatice, acesta „permite reprezentanților autorizați ai statului observator să participe la reuniunile organelor UEEA, să obțină documentele adoptate care nu au un caracter confidențial”“, scrie „Kommersant”.

Publicația notează, de asemenea, că proiectul de regulament atestă faptul că ţara care primește statutul de observator „este obligată să se abțină de la orice acțiune care ar putea dăuna intereselor Uniunii și statelor membre”.

„Este puțin probabil ca Igor Dodon să poată îndeplini ultima condiție, dacă aceasta va rămâne în versiunea finală a documentului. Sistemul de guvernare din Moldova este construit în așa fel, încât Președintele nu are aproape nicio influenţă. Deciziile sunt luate de guvernul care se declară prooccidental, condus de vicepreședintele Partidului Democrat, Pavel Filip. În acest caz, conducătorul real al Cabinetului de miniştri și al țării este liderul Partidului Democrat, oligarhul Vladimir Plahotniuc”, menţionează publicaţia rusă, amintind că, „în decembrie anul trecut, judecătoria Basmannîi din Moscova a emis mandat de arest în absență pe numele lui Plahotniuc”.

Potrivit ziarului, valoarea statutului de observator în UEEA ar trebui să fie examinată în context preelectoral.

„Dodon a promis în mod repetat o îmbunătăţire cardinală a relațiilor moldo-ruse, aducerea lor la nivel de parteneriat strategic. Astăzi, aceste relații au ajuns la cel mai scăzut nivel de la conflictul armat de pe Nistru din 1992 şi aceasta nu din vina lui Dodon, dar cu neîmpotrivirea lui totală. Obţinerea statutului de observator în UEEA îi permite lui Dodon să înscrie această „performanţă” în realizările sale. Această chestiune este inutilă pentru Moldova, dar are un anumit potențial electoral, deoarece ideea de apropiere cu Rusia este încă destul de populară în țara noastră”, a spus pentru „Kommersant” fostul reprezentant permanent al Republicii Moldova la ONU, Alexei Tulbure.

Același punct de vedere îl are și directorul executiv al Institutului de Inițiative Strategice de la Chișinău, Vladislav Culminschi.

„Statutul de observator în UEEA îi va permite Președintelui Dodon să-şi prezinte atitudinea prorusă. Pentru el, aceasta este o oportunitate de a obține câteva fotografii cu președintele Putin, care vor determina ratingul lui Dodon în Moldova. Președintele nu se poate lauda cu niciun fel de rezultate serioase de când se află la putere, iar sprijinul Rusiei este un factor cheie în popularitatea sa internă. În ceea ce privește consecințele practice ale statutului de observator, acestea sunt mici: Parlamentul și Guvernul se opun acestei idei”, a reamintit Culminschi.

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2018.05.14 14:56 Petrea
    Principal, ca dl Dodon sta alaturi cu Putin/
  2. 2018.05.14 15:01 Horia
    Numai Plahotniuc si Dodon stiu ce ei vor sa fac mai departa...
  3. 2018.05.14 15:16 Mira
    Inca mai exista asa uniunea?

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.