Politică

GUVERNAREA ACTUALĂ ESTE A UNITĂŢII NAŢIONALE ÎN MOLDOVA – OPINIA EXPERTULUI

18 septembrie, 2019

Guvernarea actuală a Moldovei este guvernarea unităţii naţionale, la putere se află o coaliţie în care lucrează împreună forţele de dreapta şi de stânga, consideră analistul politic Alexei Tulbure.

Solicitat de reporterul agenţiei INFOTAG să comenteze primele 100 de zile ale activităţii noii guvernări, el a spus că printre obiectivele şi sarcinile politice ale autorităţilor se numără renunţarea la geopolitică, păstrarea unităţii şi restabilirea democraţiei şi a statului de drept, care nu se poate să nu fie susţinute.

Tulbure consideră că, pentru următoarele decenii, aceasta este cea mai bună combinație politică pentru guvernele de coaliție din Moldova.

„Pentru mine, evident că problemele Guvernului Maiei Sandu ţin de reforma justiției, numirile nereușite, greșelile tactice în negocierile cu FMI și încetineala în investigarea mai multor infracțiuni. E vorba în primul rând de furtul miliardului, precum și restabilirea statului de drept. Dar toate acestea nu sunt o consecință a rea-voinței intenţionate a noii guvernări. Greşelile și tergiversările se explică prin lipsa de experiență și de cadre pregătite, precum și prin dorința de a nu face greșeli și mai mari, ci de a face totul bine”, susţine expertul.

El a remarcat că „din partea instituțiilor statului, pline de oamenii lui Vlad Plahotniuc, se admit sabotaje și acțiuni de subminare a eforturilor Guvernului, care vizează demafiotizarea”.

„Totul decurge greu, nu chiar aşa după cum mulți îşi imaginau, dar există avansare pe direcția cea bună. E vorba de restabilirea statului de drept, a democrației, a instituțiilor funcționale independente ale puterii. Dacă vor fi progrese în această direcție, există șansa de a înregistra succese atât în economie, cât și în protecția socială. Acest lucru nu anulează numeroasele întrebări privind educația, sănătatea, infrastructura, energia și organizarea muncii. Dar să ceri răspunsuri la acestea după trei luni de guvernare este cam prematur”, a spus politologul.

El concluzionează că „au trecut 100 de zile extrem de dificile, dar acesta nu este un eșec, ci o avansare lentă a țării pe direcția cea bună”.

Commentarii [ 5 ] adaugă comentariu

  1. 2019.09.18 16:53 Alexei
    De ce dl Tulbure nu a primit nici un post, el a fost luptator cu regimu lui Plahotniuc.
  2. 2019.09.18 17:56 Anton
    Da, poca cito osyaetsea tolico razvoditi rucami i bolise nicego!
  3. 2019.09.18 17:58 Pavlusa
    Alexei, inca nu este seara, pina chind inca mai avem rabdare...
  4. 2019.09.18 18:00 Marina
    Inca un pic si vina rindu lui Tulbure...
  5. 2019.09.18 18:35 Nervana
    A necego udivleatisea, gospodin Tulbure!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.