Politică

PAS ESTE NEMULŢUMIT DE DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI DE LA TRIBUNA ONU

27 septembrie, 2019

Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), care face parte din blocul ACUM şi este condus de premierul Maia Sandu, este nemulţumit de declaraţiile Preşedintelui Igor Dodon făcute de la tribuna Adunării Generale a ONU referitoare la problema transnistreană.

Potrivit agenţiei INFOTAG, pe pagina oficială a PAS de pe reţelele sociale se menţionează că partidul „îşi exprimă dezacordul faţă de poziţia incoerentă şi inconsecventă a Preşedintelui în problema prezenţei trupelor militare străine aflate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova”.

„Nu poţi cere de la comunitatea internaţională „recunoaşterea şi respectarea de facto” a neutralităţii unui stat suveran şi indivizibil, dacă în acelaşi timp încerci să camuflezi existenţa unor trupe de ocupaţie pe teritoriul acelui stat, indiferent cum le-ai numi”, consideră PAS.

În opinia formaţiunii, „statutul de „neutralitate” este incompatibil cu acest fapt”.

„Cu această ocazie, Partidul Acţiune şi Solidaritate îşi reiterează ferm poziţia: retragerea imediată a trupelor Federaţiei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova este singura modalitate de a recunoaşte şi respecta caracterul suveran şi indivizibil al statului Republica Moldova şi condiţia sine qua non pentru soluţionarea diferendului transnistrean”, se arată în declaraţia partidului.

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2019.09.28 14:40 Danu
    Pozotoa Sandu este destul de corecta si cinstita.
  2. 2019.09.28 14:44 Stanislav
    Reputatia dna Sandu acum este mult mai mare de chit primavara 2019.
  3. 2019.09.28 14:46 David
    Principal ca dna Sandu are mare incredere in populatia de la sate. Asta inseamna ca ea poate sa chistiga alkegirele prezedentiale in 20 21.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.