Politică

ŞEFII DE GUVERNE AI ŢĂRILOR GUAM AU DISCUTAT POSIBILITATEA CREĂRII UNEI NOI ZONE DE LIBER SCHIMB

13 decembrie, 2019

Şefii guvernelor din Moldova, Georgia, Ucraina și Azerbaidjan au discutat la summit-ul Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică GUAM, organizat la Kiev, despre posibilitatea creării unei zone de liber schimb între țările membre ale organizației.

Potrivit agenției INFOTAG, joi, după reuniune, în cadrul unei conferinţe de presă comune, prim-ministrul Ucrainei, Oleksiy Honcharuk, a remarcat că „GUAM este o organizație care se axează acum pe aprofundarea cooperării economice, iar reprezentanții celor patru țări au convenit să se concentreze pe acest lucru”.

„Există două domenii prioritare pe care le vedem. Primul este crearea unei zone de liber schimb. Și toate părțile sunt de acord că între țările noastre nu trebuie să existe granițe și bariere comerciale, businessul trebuie să fie liber. Și acest lucru ar putea crea avantaje nu numai în relațiile comerciale dintre cele patru state, ci și cu alte țări. Al doilea proiect ambițios este crearea unui coridor de transport, care s-ar putea transforma într-o bună rută comercială, ceea ce va permite creșterea schimburilor comerciale care trec prin țările noastre. Toate acestea vor contribui la dezvoltarea economică a țărilor noastre și, firesc, este mai bine să ne dezvoltăm împreună”, a spus el.

De asemenea, el a subliniat că în timpul summit-ului au fost semnate două documente – protocoale de intenție, „care se referă la activitatea serviciilor vamale ale celor patru țări”. Primul este „protocolul de intenții între administrațiile vamale privind recunoașterea reciprocă a operatorilor economici autorizați”. Al doilea este despre utilizarea tehnologiilor blockchain la verificarea certificatelor de origine a mărfurilor transportate peste granițele statelor membre ale organizației. Potrivit lui, toate acestea „vor face ca procedura de vămuire să fie mai confortabilă, iar comerțul între țări va fi simplificat, ceea ce va influenţa pozitiv creșterea economică”.

Prim-ministrul Ion Chicu a menţionat că „sarcina puterii executive, primită de la comunitatea de afaceri, este de a dezvolta economia tuturor celor patru țări”.

„Înțelegem cu toții că realizarea în practică a acordului de liber schimb va însemna o creștere a schimburilor comerciale nu numai între țările noastre, dar şi va atrage investiții din țări terțe. Cred că în următorul an putem finaliza acest proces și, după cum s-a menționat deja, vom putea purcede la acţiuni concrete în acest domeniu”, a spus premierul.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.