Politică

PARTIDUL „PRO MOLDOVA” A INIŢIAT PROCEDURA DE COLECTARE DE SEMNĂTURI PENTRU DEMITEREA PREŞEDINTELUI IGOR DODON

07 iulie, 2020

Partidul „Pro Moldova” a iniţiat procedura de colectare de semnături pentru demiterea Preşedintelui Igor Dodon. Potrivit agenției INFOTAG, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, liderul partidului, Andrian Candu, a menţionat că formaţiunea dă start unei campanii special în acest sens.

„Instituția Președintelui ar trebui să fie un simbol al statalității, legalității și stabilității. Președintele trebuie să respecte cu strictețe legile, să fie președintele tuturor cetățenilor, să fie apolitic și să mențină echilibrul în cooperarea instituțională. Președintele nu trebuie să participe la dezbaterile politice, ci dimpotrivă, trebuie să consolideze clasa politică și societatea în ansamblu”, a spus Candu.

Potrivit lui, actualul președinte Igor Dodon „nu respectă legile și cetățenii țării, este afiliat politic, dezbină clasa politică și societatea”. Candu l-a acuzat pe Dodon de minciună și corupție, de promovarea intereselor din umbră, de suspendarea reformelor, de gestionare proastă în timpul pandemiei, de izolarea internațională și de renunţarea la cursului integrării europene.

„Avem nevoie de unitate, solidaritate, mobilizare. Iar președintele aduce dezbinare, confruntare, minciună și este un exemplu prost pentru întreaga societate. El este un trădător, un laș și un mincinos! Destul! Dodon trebuie să plece!”, a spus Candu.

El a menţionat că partidul „Pro Moldova” lansează o campanie națională pentru demiterea lui Dodon, numită „Dodon, pleacă!”. În acest scop, a fost lansat site-ul pleaca.com, unde poate fi semnată o petiție pentru demisia președintelui. De asemenea, activiștii partidului vor colecta semnături în toată țara.

La conferința de presă, care a avut loc la Parlamentul Moldovei, grupul de membri ai partidului au purtat tricouri cu logoul special „Pleacă” și măști cu același logo.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2020.07.10 20:56 Plesca
    Jos dodon

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.