Politică

ŞEDINŢA PARLAMENTULUI NU SE DESFĂŞOARĂ A TREIA ZI CONSECUTIV DIN LIPSĂ DE CVORUM

07 iulie, 2020

Şedinţa Parlamentului nu se desfăşoară a treia zi consecutiv din lipsă de cvorum. Potrivit agenției INFOTAG, la şedinţa de luni au venit doar 50 de deputaţi (49 din partea coaliţiei de guvernare a Partidului Socialiştilor şi Partidului Democrat + un deputat independent). Pentru cvorum este necesară prezenţa a 51 din 101 deputaţi.

„Constatăm că colegii noștri din alte fracțiuni boicotează ședințele Parlamentului. Nu avem cvorumul pentru a începe şedinţa plenară a legislativului ”, a declarat președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

Ea a spus că miercuri va avea loc ședința ordinară a Biroului Permanent al Parlamentului.

„La această şedinţă vom decide ce facem în continuare. Am înțeles că ei (opoziția) nu doresc ca legile pe care le așteaptă întreaga societate să intre în vigoare ”, a subliniat speakerul.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.