Politică

CONDUCEREA CEC A DISCUTAT CU REPREZENTANŢII COMISIEI DE LA VENEȚIA AMENDAMENTELE LA CODUL ELECTORAL

24 septembrie, 2020

Modificarea Codului electoral și a legislației conexe, în contextul Opiniei comune a Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR. și posibilitatea adoptării lor înainte de începerea oficială, din 2 octombrie, a campaniei electorale au fost discutate ieri, în cadrul vizitei la Strasbourg a președintelui CEC Dorin Cimil și a secretarului Maxim Lebedinschi, în cadrul unei întâlniri cu Secretarul adjunct al Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), Simona Granata-Menghini și șeful Direcției Alegeri și Partide Politice, Pierre Garrone.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, citată de agenţia de presă INFOTAG, reprezentanții CV au remarcat „aspectele pozitive, dar și recomandările ce urmează a fi considerate de către autoritățile naționale, pentru îmbunătățirea proiectului de lege și avansarea ulterioară a adoptării finale”. În opinia lor, o atenție specială ar trebui acordată „vacuumul cadrului normativ pentru elemente particulare privind înregistrarea candidaților, utilizarea resurselor administrative și implicarea cultelor”.

Oficialii au abordat și tema organizării alegerilor prezidențiale, ținând cont de particularitățile epidemiologice atât în țară, cât și peste hotare. Urmare discuțiilor, a fost agreată organizarea unui Webinar privind schimbul de bune practici pentru organizarea alegerilor pe timp de pandemia provocată de virusul COVID-19 și experiențele țărilor europene.

Conducerea CEC a reiterat gratitudinea și aprecierile pentru rolul ce-l are Comisia de la Veneția în procesul de perfecționare a cadrului legal electoral din țara noastră. Mizăm și în continuare pe suportul experților în promovarea valorilor democratice în conformitate cu cele mai bune practici și standarde internaționale.

"Așteptăm cu nerăbdare sprijinul suplimentar al experților în promovarea valorilor democratice în conformitate cu cele mai bune practici și standarde internaționale", a spus Cimil.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.