Social

​PARLAMENTUL DESFĂŞOARĂ AUDIENŢE PRIVIND INVESTIGAREA EVENIMENTELOR DIN 7 APRILIE 2009

04 aprilie, 2014

Parlamentul a dedicat şedinţa de joi audienţelor privind investigarea evenimentelor din 7 aprilie 2009, cu participarea procurorului general, Corneliu Gurin, directorului Serviciului de Securitate şi Informaţie, Mihai Balan, şi ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, deputaţii au decis să-i audieze pe toţi cei invitaţi, după care vor desfăşura o rundă de întrebări-răspunsuri. Ieşind la tribună, Dorin Recean a spus că „evenimentele din 7 aprilie au avut loc deoarece în afacerile organelor de drept s-a implicat factorul politic”.

„Aceste evenimente au demonstrat ineficienţa organelor de drept. În treburile poliţiei s-a implicat politica, fapt ce a dus la un şir de încălcări a drepturilor omului. Anume cu acest fapt luptăm la moment şi desfăşurăm reforma instituţiei”, a menţionat ministrul.

Recean a subliniat că „pe 7 aprilie poliţiştii au primit două ordine, care au dus la urmări tragice: neimplicarea în acţiunile manifestanţilor şi implicarea treptată cu încălcări grave”.

Mihai Balan a spus în timpul discursului său că nu a existat lovitură de stat.

„Această informaţie s-a verificat, însă nu s-au găsit dovezi. În rândurile protestatarilor au fost depistaţi provocatori – membri ai cluburilor de fotbal, organizaţii legionare. Evenimentele din 7 aprilie au fost planificate, dar nu au fost o lovitură de stat”, a remarcat el.

Potrivit spuselor şefului SIS, „colectarea informaţiilor continuă, dar acestea vor putea fi făcute publice doar după emiterea deciziei instanţei de judecată”.

Corneliu Gurin a explicat ancheta, care durează deja de cinci ani, prin „presiune excesivă asupra sistemul justiţiei”.

„În 2010 procuratura generală a prezentat materiale în privinţa acestui caz. Dosarele penale s-au intentat în baza a patru cauze: dezordini în masă, depăşirea atribuţiilor de către colaboratorii poliţiei şi conducerea ţării, precum şi organizarea dezordinilor. În perioada indicată au fost audiaţi circa 1,5 mii de persoane, printre care protestatari de rând, oameni publici şi lideri politici”, a spus el.

Potrivit spuselor sale, „multe documente, prezentate de procuratură, nu au fost susţinute de deputaţi”.

„În 2010 procuratura generală a prezentat parlamentului documente legate de depăşirea atribuţiilor de către fostul preşedinte Vladimir Voronin. Comisia juridică a respins solicitarea noastră de a-i retrage deputatului Voronin imunitatea şi cazul aşa şi nu a fost înaintat în instanţa de judecată”, a menţionat Gurin.

Procurorul general a subliniat că „procuratura s-au confruntat şi cu alte probleme, printre care lipsa probelor şi materialelor video despre evenimentele din noaptea de 7-8 aprilie”.

„Consider că fiecare a făcut concluzii pe marginea celor întâmplate. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat la noi în ţară, însă trebuie să mergem înainte”, a spus el.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.