Social

PREȘEDINTELE СС CONSIDERĂ NECESARĂ SCHIMBAREA CODULUI ELECTORAL AL MOLDOVEI

16 februarie, 2017

Președintele Curții Constituționale (CC), Alexandru Tănase, susţine că Codul electoral ar trebui modificat pentru a se evita neînțelegerile pe viitor în timpul alegerilor. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a declarat joi, la conferința „Alegeri prezidențiale în Republica Moldova 2016: analiză, concluzii, recomandări și pași de urmat”.

Potrivit lui, alegerile prezidențiale trebuie să fie studiate și trebuie trase concluzii, care vor fi prezentate ulterior Parlamentului pentru examinarea și amendarea Codului electoral, pentru ca următoarele alegeri să se desfăşoare într-un format diferit şi fără probleme.

„În Moldova, mai mult de 20 de ani, nu au fost organizate alegeri prezidențiale directe și, ca urmare, nu aveam experiența de punerea în aplicare a acestora. Acestea au devenit o nouă provocare pentru Republica Moldova, care are nevoie de un nou Cod electoral, luând în considerație că cel actual este învechit. În țară s-a creat situația când modificările legii sunt realizate într-o perioadă scurtă, înainte de alegeri. Acest fapt nu permite ca legea să fie aplicată în mod egal pentru toți candidații la alegeri. În ceea ce privește contestarea rezultatelor alegerilor, a existat o confuzie: nimeni nu știa cine ar trebui să facă recurs și cine să ia decizii", - a spus Tănase.

El a menționat că „Parlamentul ar trebui să îmbunătățească legislația, pentru ca alegătorii și concurenții să nu aibă suspiciuni”.

„De asemenea, la alegerile prezidențiale din 2016 mulți au discutat despre deschiderea secțiilor de votare în străinătate. Este imposibil ca în străinătate să fie asigurate aceleași condiții pentru desfășurarea alegerilor ca și în Moldova. În pofida finanțelor cheltuite și realizării logisticii, o parte din cetățenii care locuiesc în străinătate nu au putut vota. Acest lucru înseamnă că există o problemă în activitatea mecanismului”, a declarat președintele CC.

El crede că este necesar să fie create condiții și posibilități de participare la alegeri pentru toţi cetățenii.

„De ce să nu facem ca în străinătate votarea să dureze două zile? În ceea ce privește documentele, în cadrul legii și prin punerea în aplicare a modificărilor, am putea face astfel încât buletinele de vot să fie suficiente”, a declarat președintele CC.

Comentând sprijinul politicienilor de către reprezentanții bisericii, Tănase a cerut organelor de drept „să ia măsuri pentru a evita orice probleme de acest fel în viitor”.

„O altă problemă în timpul alegerilor este mass-media, care are nevoie de un control strict pentru a nu admite zvonuri, de exemplu, că în cazul în care un anumit candidat va câștiga, acesta va permite refugiaților să vină în Republica Moldova. Sancțiunile existente nu sunt suficiente, fiindcă televiziunea plătește amenzile și continuă să manipuleze cu opinia publică”, a spus el.

Președintele CEC, Alina Russu, a spus că „CEC continuă să perfecționeze sistemul electoral al Republicii Moldova și să-l aducă la standardele europene”.

Potrivit ei, „standardele stabilite de UE sunt importante pentru dezvoltarea procesului electoral în orice țară, inclusiv în Republica Moldova”.

„Ultima campanie electorală a arătat că s-au aplicat metode noi de manipulare. Autoritățile competente nu au putut face față cu toate manipulările”, a spus Russu.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2017.02.17 08:57 Fima
    Sanduta deja face declaratii politice.
  2. 2017.02.17 09:01 Violetta
    Tanase este mina dreapta a domnului Plahotniuc...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.