Social

CONSILIULUI ELECTORAL AL CIRCUMSCRIPȚIEI CHIȘINĂU NU A LUA O DECIZIE PRIVIND PARTICIPAREA LUI DORIN CHIRTOACĂ ÎN CAMPANIA DE DESFĂŞURARE A REFERENDUMULUI

17 octombrie, 2017

Consiliului electoral al circumscripției electorale municipale Chișinău nu a lua o decizie privind participarea lui Dorin Chirtoacă în campania de desfăşurare a referendumului privind demiterea sa din funcţia de primar al Chişinăului. Potrivit agenţiei INFOTAG, în ajun, Consiliul a examinat cerea primarului, dar a hotărât să amâne aprobarea acesteia.

Chirtoacă, aflat în arest la domiciliu, a fost reprezentat de preşedintele fracţiunii Partidului Liberal în Consiliul Municipal, Ion Cebanu. În cadrul şedinţei, el a amintit că săptămâna trecută a fost lansată campania electorală pentru desfăşurarea referendumului şi deocamdată doar Partidul Socialiştilor a fost înregistrat în calitate de participant.

„Acest referendum din start s-a pregătit cu încălcări mari. Multe decizii privind stabilirea datei şi desfăşurarea acestuia trezesc îndoieli. Acum vedem că socialiştii au fost înregistraţi şi desfăşoară agitaţie împotriva lui Dorin Chirtoacă, iar însuşi primarul nu poate să-şi apere poziţia. Astfel se creează condiţii inegale. Împotriva cui desfăşoară ei acest referendum? Ar fi fost logic ca primarul să poată participa la această campanie, la dezbateri”, a spus Cebanu.

El a subliniat că Dorin Chirtoacă este recunoscut de instanța de judecată ca parte interesată a acestui referendum, astfel că acesta are tot dreptul de a fi înregistrat”. Cebanu a fost de acord cu ideea că este pentru prima dată când se desfăşoară un astfel de referendum şi multe prevederi legislative sunt ambigue. În opinia sa, în acest caz trebuie aplicate prevederile Codului electoral care stipulează procedura de desfăşurare a campaniilor electorale.

Membrii Consiliului au menţionat că legislaţia nu reflectă pe deplin acţiunile organelor electorale la desfăşurarea referendumurilor de revocare din funcţie.

„Prevederile ce țin de organizarea referendumului local sunt foarte vagi și nu răspund la multe întrebări, inclusiv la condițiile pe care trebuie să le întrunească un participant. Potrivit hotărârii CEC, pentru înregistrare urmează să fie prezentate patru acte care după natura lor nu pot fi prezentate de o persoană fizică”, a spus vicepreşedintele Consiliului, Vitalie Miron.

El a precizat că Partidul Liberal (al cărui vicepreşedinte este Chirtoacă – „I.”) poate depune actele şi se poate înregistra în calitate de participant la campania electorală.

În urma discuţiilor, s-a propus două variante: amânarea şedinţei pentru trei zile şi continuarea acesteia după consultarea cu juriştii Comisiei Electorale Centrale sau înregistrarea lui Dorin Chirtoacă ca participant la referendum. Niciuna din propuneri nu a acumulat numărul necesar de voturi. Şedinţa a fost amânată pentru o perioadă nedefinită. Membrii Consiliului au declarat că o vor continua după ce vor primi un răspuns clar de la CEC dacă o persoană fizică se poate înregistra în calitate de concurent în campania de desfăşurare a referendumului.

Pentru Dorin Chirtoacă este foarte important să se înregistreze în calitate de concurent la referendum. În acest caz, instanţa va trebui să-l pună sub control judiciar. Potrivit Codului electoral, în cadrul campaniei electorale concurenţii nu pot fi traşi la răspundere penală, să fie arestaţi, reţinuţi sau supuşi sancţiunilor administrative.

Există un precedent în această privinţă. În 2015, omul de afaceri Ilan Şor a colectat semnături şi s-a înregistrat în calitate de candidat la alegerile primarului de Orhei, aflându-se în arest la domiciliu. El era acuzat de abuz în serviciu în dosarul Băncii de Economii. După înregistrarea în calitate de concurent electoral, el a fost pus sub control judiciar pentru a putea participa la campania electorală. Ilan Şor a câştigat alegerile, iar instanţa abia peste câteva luni a aplicat din nou măsura de arest în privinţa lui.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2017.10.17 13:53 Olesea
    Saracu el, saracu...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.