Social

FEMEIA ÎN APARTAMENTUL CĂREIA S-A PRODUS EXPLOZIA ÎN URMA UNEI SCURGERI DE GAZ A DECEDAT LA SPITAL

17 octombrie, 2018

Femeia în apartamentul căreia s-a produs explozia în urma unei scurgeri de gaz a decedat marţi la spital. Potrivit agenţiei INFOTAG, responsabilii de la Institutul de Medicină Urgentă au anunţat că aceasta a decedat în urma unui stop cardiac.

Proprietara apartamentului, în vârstă de 32 de ani, a fost scoasă de sub dărâmături imediat după explozie. Ea a fost spitalizată cu numeroase leziuni, inclusiv arsuri pe 40% din suprafața corpului și 10-15% din căile respiratorii superioare.

Astfel, numărul victimelor în urma exploziei produse în sectorul Rîșcani al capitalei a crescut la cinci. La locul tragediei, salvatorii au descoperit mai întâi corpul unei femei și al unui copil, care au fost scoase de sub dărâmături a doua zi după tragedie. În același timp, a fost recuperat și corpul unei femei de 77 de ani, cetăţeană a Israelului. Soțul ei, de asemenea cetățean israelian de 77 de ani, a fost internat în spital după explozie, dar a murit câteva ore mai târziu. Cauza exploziei a fost o scurgere de gaz dintr-o butelie păstrată ilegal în apartament.

Săptămâna trecută, a fost finalizată curățarea dărâmăturilor, care s-au format în urma prăbușirii totale sau parțiale a apartamentelor de la etajele 13-18 ale unei clădiri cu 21 de etaje. După expertiza desfăşurată, autoritățile Chișinăului au decis să refacă scara locativă, unde sunt amplasate peste 80 de apartamente.

Lucrările de reparaţie încep miercuri. Constructorii vor trebui să repare ascensorul pentru pasageri, să înlocuiască ascensorul marfar, să întărească pereții, să reinstaleze podelele în apartamentele distruse și să restabilească alimentarea cu energie electrică, apă și căldură. Pentru repararea casei deteriorate din bugetul Chișinăului au fost alocate zece milioane de lei.

Conform datelor preliminare, locuitorii majorității apartamentelor, cu excepția celor care au fost complet distruse, vor putea reveni acasă într-o lună sau două. În prezent, intrarea în bloc este interzisă, în caz de necesitate proprietarii de apartamente pot intra doar sub supravegherea poliției. Casa este păzită în permanență de carabinieri.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.