Social

LOCUITORII MOLDOVEI CONTINUĂ SĂ CHELTUIASCĂ MAI MULT DECÂT CÂŞTIGĂ

18 decembrie, 2018

În al treilea trimestru al anului curent, veniturile disponibile ale populaţiei Moldovei au constituit în medie pe o persoană pe lună 2412,2 lei ($142), fiind în creştere cu 8,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017. Ţinând cont de rata inflaţiei, creşterea a constituit 5,6%.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la datele Biroului Naţional de Statistică, principala sursă de venit a populaţiei rămâne salariul – 45,1%, ceea ce este cu 1,5 puncte procentuale mai mult decât în anul trecut. Apoi urmează indemnizaţiile sociale – 25% (-0,8 p.p.) şi transferurile rudelor de peste hotare – 13,4% (-1,2 p.p.).

Veniturile populaţiei de la oraş sunt cu 687 lei (de 1,3 ori) mai mari decât veniturile populaţiei din mediul rural. Cota salariilor, de asemenea, este diferită – 59,4% şi, respectiv, 30,3%. Pentru populaţia rurală este caracteristică o pondere mai mare şi a prestaţiilor sociale, contribuţia acestora fiind de 28,3%, comparativ cu 21,7% în mediul urban. O situaţie similară este şi cu transferurile de bani: 19,9% în mediul rural şi 7,2% în mediul urban.

Cheltuielile medii lunare de consum ale populaţiei depăşesc veniturile cu peste 25 de lei şi constituie în medie 2437,5 lei de persoană (+5,8% sau 3% în termeni reali).

Cea mai mare parte a cheltuielilor este destinată necesarului de consum alimentar – 43,4% (+0,4 p.p.). Pentru întreţinerea locuinţei, o persoană a alocat în medie 18,8% din cheltuielile totale de consum (-1 p.p.), pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte – 11% (+0,2 p.p), pentru servicii de comunicaţii – 4,7%. Cheltuielile pentru serviciile de sănătate au constituit 4,2% (-1,5 p.p.).

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.