Social

​LA OTACI S-A PRĂBUŞIT O PARTE A UNUL BLOC LOCATIV CU NOUĂ ETAJE

20 iunie, 2019

În ajun, în oraşul Otaci din raionul Edineţ s-a prăbuşit o parte a unul bloc locativ cu nouă etaje, situat pe strada Prieteniei,153. Nicio persoană nu a avut de suferit.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, incidentul s-a produs aproximativ la ora 21.20. S-a prăbușit scara unui bloc de locuit de la etajul 9 până la etajul 1. La ora 18:00, salvatorii au evacuat din clădirea avariată 46 de oameni, inclusiv 11 copii. Pentru gestionarea situației și a operațiunii de intervenție, la fața locului se află şeful Inspectoratului, general-maiorul Mihail Harabagiu. Angajații Inspectoratului de Poliție au încercuit zona de risc pentru a securiza cetățenii.

Prim-ministrul Maia Sandu a scris pe reţelele sociale că „locatarii blocului sunt în siguranță şi li s-a acordat primul ajutor”.

Potrivit ei, joi, la ședința guvernului, vor fi discutate modalitățile de susţinere a oamenilor care au rămas fără locuințe, precum și va fi inițiată o investigație a accidentului produs.

Potrivit datelor preliminare ale specialiştilor, blocul era într-o stare avariată şi va fi demolat.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.