maib_esspreso

Social

​DECLARAȚIILE TUTUROR JUDECĂTORILOR AU FOST VERIFICATE DE ANI

13 august, 2019
<mt_str50>

Declaraţiile de avere şi interese personale pentru anul 2018 a circa 400 de judecători au fost verificate de Autoritatea Naţională de Integritate (ANI). Potrivit agenţiei INFOTAG, inspectorii de integritate au depistat nereguli la 32 de judecători.

În special, s-a stabilit că opt judecători au completat declaraţia pentru 2018 tardiv, adică după 31 martie, în privinţa lor fiind iniţiate cauze contravenţionale. Mărimea amenzii aplicate urmează să fie stabilită de către instanţa de judecată şi variază între 30 şi 60 de unităţi convenţionale.

Totodată, verificările prealabile i-au determinat pe inspectori să se autosesizeze în 24 de situaţii, la moment, iniţiindu-se şase controale aprofundate ale averilor şi intereselor personale.

Analiza celor aproximativ 400 de declaraţii ale judecătorilor pentru anul precedent a mai arătat că deşi la capitolul formă şi conţinut acestea în mare parte corespund cerinţelor, un mare neajuns este legislaţia permisivă.

Conform prevederilor legale, în declaraţie se indică valoarea contractuală a bunului, care adesea este diminuată semnificativ în raport cu valoarea reală sau de piaţă. Aceste observaţii ale inspectorilor de integritate vor sta la baza propunerilor de modificare a legislaţiei în ceea ce priveşte modul de declarare a valorii bunurilor, aşa încât să fie declarate cifre care corespund realităţii.

INFOTAG precizează: Verificările judecătorilor au fost efectuate în baza Dispoziţiei Preşedintelui ANI din 21 mai 2019, care prevede controlul declaraţiilor de avere şi interese personale depuse de către subiecţii declarării pentru anul 2018 (deputaţi, miniştri, judecători, procurori, etc). În prezent, prin sistemul aleatoriu, inspectorilor le-au fost repartizate spre verificare peste 700 de declaraţii anuale de avere şi interese ale procurorilor.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.