Social

PREMIERUL CONSIDERĂ CĂ TRANSPORTATORII ŞI AUTORITĂŢILE CENTRALE TREBUIE SĂ AJUNGĂ LA UN COMPROMIS

13 decembrie, 2019

Transportatorii care au protestat săptămâna această cerând tarife mai mari pentru călătoriile de pasageri şi autoritățile centrale trebuie să ajungă la un compromis. Despre aceasta a comunicat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, premierul Ion Chicu după şedinţa de dimineaţă a Cabinetului de miniştri.

Potrivit agenţiei INFOTAG, el a subliniat că în procesul de negocieri nu poate fi vorba de concesii unilaterale, iar la compromis se poate ajunge numai atunci când ambele părți dau dovadă de înțelegere și întreprind măsuri în acest sens.

„Guvernul, la fel ca şi societatea, este interesat în dezvoltarea industriei transporturilor. Suntem îngrijoraţi de siguranța pasagerilor, iar în situația când acest sector nu își poate asigura propria finanțare, este extrem de dificil să atingem obiectivul”, a spus premierul, menţionând că discuțiile cu transportatorii vor continua astăzi la ora 15:00.

Potrivit lui, transportatorii au decis să înceapă negocierile cu autoritățile cu o grevă, ceea ce nu este cea mai eficientă modalitate de a rezolva problema.

„Printre condițiile Guvernului se numără asigurarea siguranței rutiere și respectarea legislaţiei fiscale, lucru pe care nu îl fac toți agenții economici din acest domeniu. Principala cerință a transportatorilor se referă la majorarea tarifului, care nu a fost actualizat din 2012. Inflația cumulativă pentru această perioadă a depășit 25-27%. Totodată, există hotărâri judecătorești care obligă autoritățile publice să ia măsuri”, a spus Chicu.

El a refuzat să ofere detalii despre discuția viitoare, explicând că nu este oportun să anunţi poziția Guvernului înainte de începerea negocierilor, fapt ce ar putea împiedica atingerea obiectivului.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.