Social

CERCETĂTORII OMS RECUNOSC CĂ ŢIGĂRILE ELECTRONICE SUNT MAI PUŢIN DĂUNĂTOARE DECÂT CELE OBIŞNUITE

21 ianuarie, 2020

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) admite că ţigările electronice sunt mai puţin dăunătoare comparative cu cele obișnuite.

Constatarea a fost făcutăde reprezentantul OMS, Dr. Ranti Fayokun, cercetător la Centrul Naţional de Control al Tutunului şi a Bolilor Netransmisibile, în timpul audierilor legate de reglementarea vapingului, organizate acum o lună, de Camera Reprezentanţilor, scrie businessmirrow.

Declaraţia făcută de Fayokun, vine în pofida rezervelor OMS faţă de ţigările electronice deşi există o multitudine de date ştiinţifice care demonstrează că vapingul este mai puţin dăunător decât ţigările tradiţionale.

Serviciul de Sănătate Publică din Anglia, a susţinut permanent că ţigările electronice sunt cu 95% mai puţin dăunătoare decât cele obişnuite şi a încurajat fumătorii care nu pot renunţa la fumat să treacă la alternative mai puţin dăunătoare.

În 2018, Academia Naţională a SUA deŞtiinţe, Inginerie şi Medicină a publicat un raport care susţinea că “trecerea definitivă de la ţigările obişnuite la cele electronice reduce expunerea la o multitudine de substanţe toxice şi cancerigene depistate în ţigări”.

“Ei “OMS” spun că, atunci când eşti o ţară care nu poate asiguracadru legal şi nu poate îmbunătăţi reglementarea, atunci trebuie să interzici. Eu cred că se contrazic. Nicio ţară nu poate avea un cadru legal perfect, însă interdicţia este ultimul lucru la care trebuie să se recurgă, pentru că aşa va “înflori” piaţa neagră. Este un subiect extrem de important pentru copii. Dacă interzicem, nu reglementăm, atunci noi creăm o piaţă neagră careia nu-i pasă de copii noştri, de oamenii în vârstă, căreia nu-i pasă de noi toţi”, a spus în cadrul audierilor Dr. Andrew Roza.

Interzicerea ţigărilor electronice şi a produselor „heat-no-burn”, adică dispozitivelor de încălzire a tutunului, vor duce la dezvoltarea pieţei negre care va avea un impact distructiv asupra sănătăţii publice, susţin mai mulţi experţi internaționali în sănătate publică, prezenţi la audieri.

„Dacă le interzici, ele vor apărea pe piaţa neagră. Când Statele Unite au interzis alcoolul în anii 1900, asta nu a mers,” a spus da Roza.

Weslie Gatchalian, deputat în Camera Reprezentanţilor pe Comerţ, a spus că audierea a fost organizată pentru că „utilizarea ENDS [sistemelor electronice de livrarea nicotinei] şi a produselor de tutun încălzit reprezintă o nouă sursă de îngrijorare, aşa că preşedintele [Duterte], a emis recent o directivă de interzicere a importului şi utilizării a ENDS şi HTP [produselor de tutun încălzit] în spaţiile publice.”

„Acest comitet respectă directiva Preşedintelui şi priveşte acest lucru drept o oportunitate pentru Filipine să reglementeze în sfârşit aceste dispozitive inovative”, a spus Gatchalian mai devreme.

Da Roza, deţinător al gradului de magistru în consiliere obţinut la Universitatea Monash din Australia, a spus că ţigările electronice, produsele de tip HTP şi alte sisteme electronice de livrarea nicotinei au demonstrat că pot ajuta fumătorii să renunţe la ţigările obişnuite, care creează o dependenţă puternică. El a spus că „ţigările electronice sunt de două ori mai eficiente decât terapia de înlocuire a nicotinei”

“Noile tehnologii oferă sănătăţii publice o oportunitate unică să elimine ţigările timp de o generaţie. Eu chiar cred asta. Putem trăi într-o lume fără fum dacă folosim aceste dispozitive de încălzire a tutunului şi ţigările electronice,” a spus da Roza.

El a mai menţionat că în loc să interzică, guvernul trebuie să susţină şi să stimuleze inovaţiile sigure care vor încuraja oamenii să renunţe la flagelul fumatului.

„Orice reglementare care încetineşte dezvoltarea ştiinţei nu permite cetăţenilor din Filipine să beneficieze de produse mai sigure. Guvernul, în opinia mea umilă, trebuie să investească în studiile legate de ţigările electronice şi produselor de încălzire a tutunului. ” a spus da Roza.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2020.01.21 12:47 Stanislav
    Cine stie, poate si este corect?
  2. 2020.01.21 12:53 Leroi
    Noi putam sa imaginam de ce businessmirrow scrie despre asa ceva...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.