Social

ÎNTRE CIOCAN ŞI NICOVALĂ. "TREBUIE SĂ CÂNTĂRIM FOARTE BINE RISCURILE ŞI BENEFICIILE ACESTUI PROGRAM". CE DECLARAŢII A FĂCUT PREMIERUL ION CHICU CU PRIVIRE LA PROGRAMUL CETĂŢENIE PRIN INVESTIŢII

05 februarie, 2020

Prezentat anterior drept un program revoluționar, ce promitea un impact direct asupra creșterii economiei din Republica Moldova, Programul de Dobândire a Cetățeniei prin Investiții stă, deocamdată, sub semnul întrebării.

Deși scopul primordial al proiectului, lansat în 2018 la noi în țară, era de a asigura noi surse de venit fără datorii și ar spori ulterior calitatea vieții tuturor cetățenilor Republicii Moldova, câteva incidente înregistrate în state afiliate programului Cetățenie prin Investiții, au produs un val de scepticism printre beneficiarii proiectului. Aceste cazuri izolate, produse în țări precum România și Bulgaria pe fundal de corupție guvernamentală, au pus la îndoială integritatea unui proiect care, de facto, în alte țări europene și nu numai, aduce în mod transparent milioane de euro în bugetele de de stat.

Pe fundalul acestor cazuri, autorii proiectului au anunțat măsuri de înăsprire a eligibilității candidaților, cazurile de mai sus fiind catalogate drept unice. Dar, se pare, măsurile întreprinse de realizatorii programului, nu au fost suficiente pentru autoritățile de la Chișinău, care în iunie 2019, discutau despre o eventuală abrogare a legii care oferea spațiu de manifestare programului în cauză și care promitea să aducă milioane de euro în buget, primele cinci sute de mii fiind deja încasate. Inițiativa abrogării a fost, în scurt timp, votată în primă lectură, dar până la a doua lectură, deputații au instituit un moratoriu prin intermediul căruia s-a dorit investigarea tuturor aspectelor ce țin de securitatea, siguranța și reglementările anti-fraudă ale programului Cetățenie prin Investiții.

Întrebat recent, în cadrul unui interviu realizat de NewsMaker, despre etapa la care se află moratoriul înaintat anterior de autoritățile de la noi din țară, cu privire la Programul Cetățenie prin Investiții, prim-ministrul Ion Chicu a declarat că ar fi adunat anterior șefii de instituții pentru a discuta la acest subiect.

“Ca întotdeauna, există argumente pro și contra. Ne-am rezervat o săptămână pentru a studia toate subtilitățile. Nu pot spune acum ce scenariu vom urma. Dacă îl continuăm, există riscuri asociate spălării banilor și pot interveni și alte probleme. Pe de altă parte, în majoritatea țărilor europene există un astfel de program, deci trebuie să cântărim foarte bine riscurile și beneficiile acestuia. Dacă luăm decizii de închidere imediată a programului, vor exista probleme de ordin financiar: va trebui să plătim o penalitate și nu se știe exact despre ce sumă este vorba. Avem la dispoziție maximum două săptămâni pentru a lua o decizie în acest sens", a mai menționat premierul Ion Chicu

Pe de altă parte, compania Henley & Partners, care a câștigat concursul pentru implementarea programului la noi în țară, lansează un apel la discuții către toate părțile interesate de acest subiect. “Vrem să fim transparenți. Credem cu adevărat că acest proiect este un câștig pentru toate părțile. Ceea ce a fost până acum dezamăgitor în Moldova, este să auzim critici din partea anumitor părți care nu ne-au adresat nici o întrebare cu privire la subiecte de interes și nici nu s-au obosit să se angajeze cu noi în discuții.

Credem că există părți interesate care nu doresc să fie obiective, iar poziția lor ar avea substraturi politice”, au declarat reprezentanții companiei Henley & Partners, prin intermediul unui comunicat de presă, emis anterior instituțiilor media din Republica Moldova.

Amintim că, programul Cetățenie Prin Investiții a fost lansat în Republica Moldova în noiembrie 2018, iar până în octombrie 2019 au fost recepționate 37 de dosare, dintre care cinci au fost finalizate cu acordarea a opt cetățenii. Statul ar fi încasat, în urma acestor investiții, 545 de mii de euro, echivalentul a aproximativ 10 milioane de lei.

În octombrie 2019, Vadim Brînzan, fostul ministru al Economiei și Infrastructurii, a anunțat la postul de televiziune TV8 că programul Cetățenie Prin Investiții ar putea aduce Republicii Moldova încă 3,7 milioane de euro.

Între timp, în luna decembrie a aceluiași an, moratoriul instituit de Parlament în iulie 2019, a fost prelungit cu încă două luni, în scopul studierii amănunțite a programului în cauză. Moratoriul va expira în data de 20 februarie, zi în care se va decide soarta Programului de Cetățenie Prin Investiții, pe teritoriul Republicii Moldova.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.