Social

PREȘEDINTELE MAIA SANDU VA CONTRIBUI PERSONAL LA REFORMAREA SIS

10 septembrie, 2021

Președintele Maia Sandu și-a reconfirmat deschiderea de a contribui la reformarea Serviciului de Informații și Securitate (SIS), pentru ca acesta „să fie o instituție puternică, eficientă, care va răspunde exigențelor timpului și așteptărilor cetățenilor țării”.

Potrivit agenției INFOTAG, despre aceasta șefa statului a declarat la evenimentul festiv din ajun, dedicat aniversării a 30-a de la crearea SIS, precum și Zilei lucrătorului organelor securității statului.

Sandu a transmis urări de sănătate și succes tuturor colaboratorilor SIS care își fac datoria corect și cu dăruire. Totodată, ea a menționat că ofițerii de informații trebuie să poată ține pasul cu provocările timpului, iar acest obiectiv poate fi atins printr-o reformă calitativă și dotare adecvată a Serviciului.

În adresarea sa către ofițerii SIS, președintele a subliniat rolul central pe care îl are Serviciul de Informații și Securitate în contracararea amenințărilor clasice, dar și hibride, cu care se confruntă țara, și a evidențiat corupția drept principalul risc la adresa securității naționale.

Totodată, șefa statului a vorbit despre necesitatea unei evaluări complexe a sectorului de securitate, cu identificarea vulnerabilităților de sistem, și a reformării Serviciului, pentru întărirea capacităților instituționale.

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2021.09.10 15:35 Andrei
    Pina chind dna Sandu studieaza profund situatia...
  2. 2021.09.10 15:39 Lidia
    Ona takaiea, cito mojet pokazati vsem svoui silu.
  3. 2021.09.10 15:41 Zosim
    Si SIB trebue reformarea... este nevoe chit maui urgent!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.