Social

PENSIONARII AU PROTESTAT ÎN FAȚA MINISTERULUI MUNCII, CERÂND DEMISIA GUVERNULUI

27 martie, 2024

Zeci de pensionari din rândurile susținătorilor Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au protestat miercuri în fața Ministerului Muncii și Protecției Sociale, cerând demisia guvernului. Conform INFOTAG, aceștia țineau în mână drapelurile Republicii Moldova și scandau: „Dați-ne dreptul la viață, nu doar de a supraviețui”, ”Ministerul Apărării - 2 miliarde de lei, pensii - 2 mii de lei”.

Deputata BCS, Alla Darovannaia, a declarat că „niciodată în această țară sărăcia nu a fost atât de mare ca acum”.

„Autoritățile ne spun că 6% indexare este paradis, foarte mult și bine. Nu, 6% este batjocură. Inflația la sfârșitul anului trecut a fost cel puțin 13% (în realitate, conform datelor Biroului Național de Statistică - 4,2%)”, a spus deputata, cerând guvernului să demisioneze.

Vice-speakerul parlamentului, liderul fracțiunii BCS, Vlad Bătrîncea, a declarat că opoziția cere ca guvernul să indexeze pensiile conform legii, conform ratei inflației.

„Legile nu sunt discutate, ci sunt respectate. Ele sunt la fel pentru un locuitor al Chișinăului și pentru Sandu. Autoritățile pur și simplu și-au băgat mâinile în buzunarele pensionarilor. Este o rușine! Cerem ca oamenii să primească ce li se cuvine”, a subliniat Bătrâncea.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.