Transnistria şi Găgăuzia

DE LA 1 DECEMBRIE, ÎN TRANSNISTRIA SE VA SCUMPI FĂINA ŞI PÂINEA

22 noiembrie, 2017

De la 1 decembrie, în Transnistria se va scumpi făina şi pâinea. Decizia a fost luată de Comitetul pentru preţuri, care stabileşte anual limita tarifelor la produsele de importanţă socială, inclusiv la un şir de produse de panificaţie.

Potrivit agenţiei INFOTAG, ministrul Dezvoltării Economice, Serghei Obolonik, a spus la televiziunea locală că preţurile la pâine vor creşte în medie cu 3% sau cu 10-15 copeici.

El a motivat scumpirea prin creşterea preţului cerealelor de la 1500 la 1900 de ruble per tonă, fapt cauzat, la rândul său, de creşterea costului carburanţilor, seminţelor şi îngrăşămintelor.

Producătorii de făină au cerut majorarea preţului la aceasta în medie cu 20%, iar fabricile de pâine cer majorarea preţului la pâine cu 20-50 copeici.

„În cele din urmă, înţelegând că pâinea este un produs foarte important pentru populaţie, ministerul şi producătorii au ajuns la o soluţie de compromis. Acesta prevede o creştere a preţurilor, dar într-o măsură mult mai mică decât cea solicitată de producători. Preţul limită la făina de grâu de calitate superioară va creşte cu 13,9%, la făina de calitatea I - cu 9%, la făina de calitatea II - cu 7%”, a spus Obolonik, subliniind că preţurile vor reveni la nivelul din anul 2016.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2017.11.22 17:41 Fima
    Asta este numai un pic - pur simbolic a crescut praturile...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.