Transnistria şi Găgăuzia

NOUL REPREZENTANT SPECIAL AL OSCE: RUSIA JOACĂ UN ROL FUNDAMENTAL ÎN REGLEMENTAREA TRANSNISTREANĂ

12 ianuarie, 2018

Contribuția Rusiei la reglementarea transnistreană va rămâne a fi pozitivă, căci fără aceasta acordul de reconciliere nu este posibil. Această opinie a fost exprimată într-un interviu pentru RIA Novosti de către noul reprezentant special al OSCE pentru reglementarea transnistreană, cunoscutul politician italian Franco Frattini.

Potrivit agenţiei INFOTAG, el a menţionat că „a acceptat să fie reprezentantul special al OSCE pentru Transnistria pe bază de voluntariat, în interesul Italiei şi al întregii Europe”.

„Am stabilit relații destul de bune și testate în timp cu autoritățile ruse, care vor juca, fără îndoială, un rol fundamental în reglementarea transnistreană. La timpul respectiv, în calitate de comisar european, eu am făcut multe şi pentru Moldova, am lucrat pentru apropierea acestei țări de Uniunea Europeană, în special referitor la aspectele legate de vize. Presupun că acest lucru mă va ajuta să contribui la examinarea acestui dosar complex, unde o mulțime de probleme au rămas nerezolvate”, a spus Frattini.

Potrivit lui, în reglementarea transnistreană „există oportunități de a avansa pe cel puțin două subiecte care ar aduce rezultate vizibile cetățenilor”.

„În primul rând, vorbim despre numerele mașinilor înmatriculate în Transnistria. Aici ar putea fi folosit modelul italian valabil în provincia autonomă Bolzano. Simbolul acestei provincii este plasat pe plăcuțele de înmatriculare ale automobilelor înregistrate în regiune și arată că acestea nu sunt de la Roma, de exemplu. Un astfel de semn al Transnistriei ar putea apărea pe plăcuțele de înmatriculare moldoveneşti, ceea ce ar reprezenta un semnal important de recunoaștere pentru cetățeni”, consideră reprezentantul special al OSCE.

În opinia sa, a doua problemă care trebuie soluţionată în timpul apropiat este cea a asigurării liberei circulaţii.

„Este clar că, dacă vom face progrese în aceste două domenii, aceasta va aduce rezultate vizibile și tangibile pentru cetățenii simpli. La rândul său, acest lucru poate fi o dovadă a posibilității de a ajunge la un acord de reconciliere”, a remarcat Frattini, care a recunoscut că, afară de problemele identificate, mai există încă o mulțime de probleme sensibile, care de mult necesită a fi soluţionate, în special, cea cu privire la statutul persoanelor arestate în timpul unor incidente și ciocniri foarte vechi”.

„Aceste probleme trebuie să fie examinate pas cu pas, pe rând. Cred că în cele trei subiecte pe care tocmai le-am numit am putea avansa în timpul președinției italiene”, a afirmat reprezentantul special al OSCE.

El consideră că, deși contribuția părții rusești este foarte importantă în reglementarea transnistreană, „la fel de importantă este depășirea crizei instituțională care s-a format în Moldova”.

„Conflictul intern al autorităților trebuie depășit. Mizez pe flexibilitatea tuturor părților interesate, fapt ce ar fi în interesul acestei țări și al cetățenilor săi. Atunci vom putea avansa şi în negocierile pentru reglementarea transnistreană, care durează deja de vreo 20 de ani”, a concluzionat Frattini.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.